Legea antifumat le dă de furcă micilor afacerişti din Vale
Într-o zonă relativ săracă cum este Valea Jiului, patronii de cafenele şi baruri mizau pe banii cheltuiţi de tineri, majoritatea fumători. Legea antifumat le-a va alunga clienţii cred proprietarii de cafenele, iar cei mai mulţi nu ştiu ce alternative vor avea pentru a-şi salva micile afaceri.
„Încă nu ştim dacă avem voie să amenajăm spaţii speciale pentru fumători, dacă avem posibilitatea să ne declarăm cafeneaua drept „club pentru fumători”, încă nu ştim nimic. Eu sper să avem o portiţă, pentru că majoritatea clienţilor sunt fumători. Nu servim mâncare, nu ne adresăm persoanelor vârstnice, singurul venit este cel adus de fumători. Pentru că zona este săracă avem puţini clienţi, dar dacă numărul lor va scădea vom fi nevoiţi să punem lacătul. Pierdem noi, pierd şi ei impozite şi mai pierd şi angajaţii noştri”, spune proprietarul unei cafenele din Petroşani. Legea care interzice fumatul în spaţiile publice a fost promulgată şi va intra în vigoare în 45 de zile. Astfel, de la jumătatea lunii martie încolo, dacă vă aprindeţi o ţigară, chiar și electronică, în localuri, la serviciu sau chiar și afară, dacă în apropiere sunt locuri de joacă pentru copii, riscați o amendă de până la 500 de lei.
[slideshow_deploy id=’13835′]