Parapeţi pentru informarea petroşănenilor
Parapeţi pentru a semnaliza o trecere de pietoni desfiinţată. De aproape două luni de zile trecerea de pietoni din sensul giratoriu de la intersecţia cu Spitalul de Urgenţă Petroşani a fost desfiinţată, însă trecătorii încă nu s-au obişnuit cu acest lucru. În acest sens, consilierii locali de la Petroşani vor ca în zonă să fie montate panouri care să atenţioneze asupra acestui lucru.
“Am rugămintea ca la trecerea de pietoni de la giratoriul de la Spital pe lângă faptul că se vopseşte cu negru, să se monteze cel puţin două panouri pe care să se menţioneze trecere de pietoni desfiinţată”, a spus Daniel Blag, consilier local la Petroşani.
Pentru ca trecătorii să nu fie puşi în pericol, se ia în calcul montarea unor parapeţi.
“Probabil se vor monta nişte parapeţi de plastic pentru ca lumea să ştie că acea trecere de pietoni a fost desfiinţată”, a subliniat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.
De precizat este faptul că în zona respectivă au avut loc şi acţiuni ale Poliţiei Locale, însă cetăţenii par a nu se fi obişnuit cu mutarea trecerii de pietoni.
[slideshow_deploy id=’22083′]