Nu riscăm să greșim foarte mult dacă spunem că ediția următoare a campaniei PREMIANȚII FĂRĂ PREMII va fi una plină de emoție, bucurie și onoare. Vom întâlni un om cu totul deosebit, care vine tocmai din Bihor pentru a ne arăta ce înseamnă omenia. Viorel Pașca a adus în urmă cu 10 ani patru oameni sărmani care riscau să moară de frig în stradă. De atunci lucrurile au evoluat, ajungând acum să aibă grijă de peste două sute de suflete ale nimănui.

Totul a început în urma unui reortaj difuzat la o televiziune locală, prin care se prezentau cazurile a doi oameni care au murit în stradă din cauza gerului năprasnic. Cum avea două camere libere, Viorel Pașca a mers la oraș și a adus acasă patru oameni pe care i-a adăpostit la căldură. Treptat s-a dezvoltat, a primit ajutor de la vecini, cunoscuți, de la străini, de la diferite fundații sau asociații. A ajuns să aibă acum peste două sute oameni în jurul lui, oameni care au nevoie de tratament, de mâncare, de înțelegere și de integrare socială. Au existat multe cazuri medicale care s-au vindecat sau ameliorat.

Face lucrul ăsta pentru că iubește oamenii, pentru că el crede că asta este menirea lui, să îi ajute pe sărmani. „Am știut de-a lungul timpului că activitatea noastră va fi interpretată în multe feluri, că vor fi oameni care vor aprecia ceea ce facem dar și că unii vor inventa tot felul de motive și „dedesupturi” care ar sta la baza lucrării de la Dumbrava. Nu m-a deranjat acest lucru, conștient fiind de faptul că astfel de lucruri sunt inevitabile în societatea și cultura din care facem parte. De asemenea, nu mă deranjează când astfel de presupuneri, aberații sau lucruri neadevărate, ca să nu le spun minciuni ordinare, sunt împrăștiate de către oameni cu antecedente în domeniu și au o plăcere diabolică de a împroșca cu noroi sau de la care nu poți pretinde mai mult. Sufăr însă când persoane „respectabile” care ar trebui să-și asume și să-și argumenteze presupunerile și acuzațiile, vorbesc și transmit informații eronate, neîntemeiate și denigratoare. Sunt convins că nu trebuie să mă preocupe și să-mi apăr în mod deosebit imaginea mea, pentru că nu asta e cel mai important lucru având în vedere imposibilitatea de a opri pe cineva să denigreze când nu știe sau nu poate face altceva. M-am întrebat însă dacă are rost sau nu, să răspund acestor „acuzații” pentru a elimina eventualele suspiciuni din mintea celor mulți care într-un fel sau altul sunt părtași cu noi la acest proiect, și mă refer strict la persoanele care nu mă cunosc întrucât sunt convins că cei care mă știu nu au astfel de îndoieli. Voi răspunde scurt și concis, iar dacă cineva are întrebări, sunt gata să dau mai multe detalii. Deci, nu primim și nu tratăm oamenii în funcție de câtă pensie au. Menționăm că din cele aproape 130 de persoane aflate în grija noastră, doar vreo 30 au pensie, cele mai multe fiind de 350 lei și vreo 20 și ceva cred că au indemnizație de handicap, 230 lei respectiv 290 lei/lună. Din acești bani uneori abia reușim să plătim pe cei care lucrează la noi. Primim doar cazuri sociale. Nu luăm în schimb casa ori averea cuiva. Nu trăim în lux. Nu avem mașini multe și scumpe cum se vorbește. Conduc un ford care valorează poate 2.000 de euro. Soția are un VW Passat 2.500-3.000 euro cu care se deplasează zilnic într-o parte și alta, având de rezolvat o mulțime de lucruri. Am primit gratis din Maramureș un Opel pentru transport marfă cu care transportăm morții la cimitir și diferite materiale și un microbuz cu 9 locuri care merită probabil 4.000 euro, aproximativ 3.000 fiind achitați de o româncă stabilită în Germania. Toate aceste mașini sunt solicitate zi de zi, uneori fiind în situația de nu avea cu ce mă deplasa în condițiile în care soția, asistentă medicală, administratoarea din Tinca și Râpa, și alții care lucrează au nevoie și trebuie să facă deplasări fie la medic în Vintere, la Oradea, Tinca, Holod sau în altă parte. Casele în care locuiesc oamenii NU sunt ale mele. Trei au fost cumpărate de o fundație din Olanda cu care s-a și făcut un contract în care e specificat că-mi sunt doar date să le folosesc în acest scop, fără că ei să se mai implice în vreun fel sau să ajute la întreținerea și ajutorarea bolnavilor, iar altele au fost cumpărate de anumite persoane existând contract de vânzare- cumpărare în care eu nu figurez. Da, trăim din donații. Dacă nu am fi ajutați nu am putea niciodată face ceea ce facem. Nu mi-am asumat niciodată merite pentru această lucrare deoarece sunt conștient că fără sprijinul celor din jur nu pot face nimic” – a scris Viorel Pașca pe facebook.

Pentru toate acestea, pentru cele arătate mai sus, vă propunem, să ne întâlnim cu el și să-i spunem că-i mulțumim pentru ceea ce ne oferă, un exemplu de om. Sâmbătă, 06 februarie 2016, ora 11⁰⁰, domnul Viorel Pașca vine să-l cunoaștem. Aveți ocazia să îl priviți în ochi, să-i spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care îi vor mulțumi oficial printr-o diplomă și un buchet de flori venind în fața statuii lui Decebal din centrul Devei.

[slideshow_deploy id=’19869′]