Dau Politia pentru Primarie!
Doi poliţişti intră în cursa electorală din partea PNL la alegerile locale din luna iunie a acestui an pentru două primării din judeţ.
Primul este Ion Tirea este candidatul pe care mizează PNL Hunedoara la alegerile locale pentru primăria comunei Sălaşu de Sus. Tirea este liberal de puţin timp, după cum recunoaşte chiar liderul PNL Hunedoara, Bogdan Ţîmpău, dar are vechi state în MAI.
Practic, acesta a devent membru al PNL Hunedoara odată cu validarea candidaturii, adică vinerea trecută, după cum a precizat Bogdan Ţîmpău. Lucrează în structurile Ministerului Afacerilor Interne, sau, mai précis este ofiţer la Direcţia Generală Anticorupţie. Ion Tirea spune, însă, că şi-a înaintat deja cererea de pensionare, astfel că nu există niciun impediment în ceea ce priveşte candidatura sa. Ion Tirea nu este primul poliţist pe care liberalii mizează. Astfel, la Haţeg primar este tot un fost poliţist, mai précis Marcel Adrian Goia, care a fost, timp de 11 ani, șeful Poliției Orașului Hațeg. De precizat că şi Goia mai intră o dată în lupta electorală, tot din partea PNL Hunedoara.
[slideshow_deploy id=’19869′]
« Angajaţi ai IGSU, pregătiţi la INSEMEX (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Parc devastat la Brad »