Ministrul Energiei: „Primii care trebuie să-și reducă salariile, să renunțe la avantaje financiare, sunt directorii și consilierii acestora”

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, atrage atenţia că în societăţile de stat care traversează perioade diicile – cum este şi cazul Complexului Energetic Hunedoara – primii care trebuie să-și reducă salariile, să renunțe la avantaje financiare, sunt directorii și consilierii acestora.

„În întreprinderile care trec prin perioade dificile (insolvență, pierderi financiare mari), primii care trebuie să-și reducă salariile, să renunțe la avantaje financiare, sunt directorii și consilierii acestora. Ne-am obișnuit să încărcăm schemele de conducere cu adjuncți și consilieri.  Celor care se concentrează să-și aprobe cumparare de mașini scumpe, sponsorizări fără rost în timp ce întreprinderea trimite oameni în șomaj, le atrag atenția că așa ceva nu vom tolera”, scrie pe pagina sa de pe o reţea de socializare Victor Grigorescu, ministrul Energiei.

Este tocmai ce au cerut minerii care au protestat vineri în curtea Complexului Energetic Hunedoara, nemulţumiţi de măsurile găsite de conducerea CEH în cadrul discuţiilor cu administratorul judiciar pentru reducerea cheltuielilor. Oamenii s-au arătat total nemulţumiţi că vor fi din nou pionii de acrificiu, iar măsurile de restructurare vor începe cu ei. Nemulţumirea a fost alimentată şi de faptul că, de luni, personalul indirect productiv şi TESA ar fi trebuit să stea, prin rotaţie, acasă o perioadă de 10 zile, cu 75% din salariu. După protestul oratcilor şi mai multe ore de discuții cu sindicaliştii, s-a decis ca administratorul special, sindicatele și conducerea CEH să fie reluate în cursul zilei de marți, iar până atunci nu se va pune în aplicare măsura de trimitere în șomaj tehnic a personalului TESA și a celor din sectorul indirect productiv.

 

[slideshow_deploy id=’20328′]

 

 

 



(Următoarea știre) »