Altercație în plină stradă, în Deva

În dimineaţa zilei de sâmbătă,  un grup de persoane aflat pe trotuarul din faţa localului Dublin au fost observate camerele de supraveghere video a Poliţiei Locale Deva , în Piaţa Victoriei , moment  în care s-a remarcat  că între cei aflaţi pe tortuar s-a iscat un scandal. Doi dintre bărbaţii din grup l-au lovit pe un al treilea, care s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se cu capul de bordură.

masina_politie_

Echipajul auto al Poliţiei Locale Deva a fost alertat și în scurt timp  a ajuns la locul incidentului de unde a cules informaţii despre altercaţie şi despre cei doi agresori care părăsiseră deja locul faptei. Agenţii Poliţiei Locale Deva au luat legătura cu operatorul din camera de supraveghere care le-a indicat traseul parcurs de cei doi atacatori şi au pornit în urmărirea lor, conform înregistrărilor frunizate de camerele de supraveghere.

Cei doi agresori au fost depistaţi pe Aleea Viitorului . Poliţiştii locali i-au identificat, reţinut, şi i-au condus pe aceştia la locul incidentului, unde au fost recunoscuţi de martorii prezenţi la săvârşirea infracţiunii.

Ulterior, echipajul Poliţiei Locale Deva i-a condus pe atacatori la sediul Poliţiei Municipiului Deva, în vederea continuării cercetărilor privind săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe.La momentul părăsirii locului altercaţiei din Piaţa Victoriei şi până la momentul depistării şi reţinerii lor de către agenţii din cadrul Poliţiei Locale Deva, cei doi agresori au mai atacat, fără motiv, alte câteva persoane aflate pe stradă la acea oră. Cei doi l-au atacat inclusiv pe conducătorul unei autoutilitare oprite la culoarea roşie a semaforului la intersecţia B-dului Decebal cu B-dul. M. Kogălniceanu. Acesta a reuşit să scape prin punerea în mişcare a autovehiculului. Şi aceste agresiuni au fost surprinse de către camerele de supraveghere montate în municipiul Deva. Imaginile furnizate de acestea vor fi utilizate ca probe în vederea stabilirii vinovăţiei celor doi tineri.

[slideshow_deploy id=’17217′]



« (Știre anterioară)