Apa Serv Valea Jiului, printre primii operatori cu proiecte trimise la CE

Operatorul de apă potabilă şi canalizare din Valea Jiului este dat exemplu de Ministerul Fondurilor Europene, iar proiectul derulat în prezent de Apa Serv Valea Jiului va fi printre primele trimise la Comisia Europeană pentru finanţare.

costel-avram

Potrivit conducerii societăţii, la sediul SC Apa Serv Valea Jiului SA a avut loc o şedinţă de lucru în care s-au discutat completările necesare Aplicaţiei de Finanţare pentru finanţarea investiţiilor în sistemul de apă şi canalizare din Valea Jiului, pentru etapa de programare 2014 – 2020.

„La şedinţă au participat toate părţile implicate în proiect, respectiv reprezentanţii Apa Serv Valea Jiului, experţii Consultantului SC Halcrow Romania SRL, dar şi echipa de experţi Jaspers din partea Comisiei Europene. Expertii Jaspers au asigurat asistenţa pentru toate fazele ciclului de Proiect începând cu faza de proiectare şi continuă asistenţa până la depunerea finala a documentelor în vederea obţinerii deciziei de finanţare UE”, a declarat, Costel Avram, directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului. Experţii Comisiei Europene au adus o serie de completări tehnice şi economice în documentele ce alcătuiesc Aplicaţia de Finanţare.

Urmează ca documentele să fie prezentate Ministerului Fondurilor Europene, precum şi stadiul pregătirii pentru finanţarea Proiectului Major din Valea Jiului, iar contractul de finanţare se estimează că va fi semnat în trimestrul III din 2016 şi este printre primele proiecte care vor fi transmise către Comisia Europeana pentru obţinerea finanţării.

Operatorul de apă şi canalizare din Valea Jiului a încheiat deja un prim proiect de modernizare cu finanţare europeană nerambursabilă în valoare de 40 de milioane de euro. Al doilea proiect care urmează a fi semnat în a treia parte a acestui an are o valoare de 89 de milioane de euro şi va moderniza întreaga infrastructură a societăţii.

 

[slideshow_deploy id=’19869′]