Dramele angajaţilor CEH

 

Minerii, consideraţi acei oameni duri care nu au suflet. Nu este deloc aşa. La o simplă discuţie cu ei, ortacii ne arată suferinţele lor. Deşi sunt precum nişte stânci care par de neclintit, odată ajuns cuţitul la os ei îşi strigă disperarea.

mineri-sursa-www.impactingorj.com_

“Eu sunt tatăl a doi copii, unul este cu handicap. Ce fac dacă mă trimiteţi acasă, doar eu muncesc. Cum mai pot asigura tratamentul copilului şi cum aş mai putea să îmi întreţin familia? Cine îmi plăteşte mie transportul la clinici pentru tratament, cine îmi plăteşte facturile?”, spune un miner.

O altă femeie, cu lacrimi în ochi, spunea că este văduvă. Mina i-a răpit soţul şi de atunci aceasta creşte singură cei doi copii.

“Am rămas văduvă la 30 de ani cu doi copii. Soţul mi-a murit în mină, iar acum ne aruncaţi şi pe noi afară din sistem”, striga femeia.

Mulţi dintre salariaţii CEH au rate de plătit, iar aceştia susţin că nu vor mai putea face datoriilor.

“Avem rate de plătit. În fiecare lună ne vin plicurile acasă. Ce să le spunem celor de la bancă, să îi trimitem la dumneavoastră, că şi aşa câştigaţi sute de milioane pe lună”, strigă un alt ortac.

[slideshow_deploy id=’13837′]



(Următoarea știre) »