Stocurile cu mişcare lentă ale CEH, o posibilă sursă importantă de venituri

 

Complexul Energetic Hunedoara trebuie să găsească, din pământ din iarbă verde, resurse pentru a-şi echilibra balanţa financiară. O misiune imposibilă, care îi sperie pe angajaţii ce se văd, din nou, pioni de sacrificiu!

ceh

Cea mai la îndemână soluţie de reducere a pierderilor este trimiterea oamenilor în „concediu de aşteptare”, adică în şomaj tehnic. Viorel Stacu, directorul CEH recunoaşte că diferenţa între venituri şi cheltuieli  este de 10 – 15 milioane de lei, iar prin plecarea acasă a personalului indirect productive şi a TESA, timp de 10 zile, economia realizată este de fix 1,2 milioane de lei.

Entitatea enrgetică hunedoreană trebuie să-şi echilibreze balanţa financiară în fux trei luni, perioadă în care cheltuielile trebuie să fie egale cu veniturile. „Trebuie luate măsuri să aducem cheltuielile şi veniturile la acelaşi nivel. Trebuie să fim pe zero. Oricine ne poate cere falimentul pentru orice sumă neplătită la scadenţă la această perioadă. (…) Diferenţa între venituri şi cheltuieli este foarte mare, undeva la 10 – 15 milioane de lei. Încercăm să  găsim soluţii ca în aceste trei luni de zile să fim echilibraţi”, susţine Stancu.

Şi, pentru că sunt mai la îndemână, în discuţiile cu adminsitratorul judiciar desemnat de instanţă, primele măsuri menite să ducă la egalizarea veniturilor şi ale cheltuielilor sunt legate fix de personal, asta după ce, cel puţin în ultimii doi ani, s-a acceptat un buget pe pierdere şi o pierdere deloc de neglijat. Cea f ost bun ieri, nu mai este buna stăzi, aşa că vechiul buget, aprobat oricum cu o foarte mare întârziere, aproape de finele anului trecut, este dat la spate, iar diretorul CEH spune că „anul acesta bugetul îl facem cu administratorul judiciar şi administratorul special. Planul de reorganizare poate să prevadă nişte pierderi în prima etapă. Acest plan nu se desfăşoară într-un singur an. Dacă la finalul celor trei ani acest plan arată o creştere şi sunt şanse ca aceşti creditori să îşi recupereze creanţele, acest plan este posibil să fie aprobat”.

Comoara din curte

 Numai că, dincolo de reducerile salariale, absolut insuficiente după cum am menţionat anterior, Complexul Energetic Hunedoara are în curte o adevărată comoară, respectiv stocurile fără mişcare sau cu mişcare lentă, care ar putea fi valorificate şi ar putea aduce mult mai mulţi bani în coturile companiei energetice huendorene. „Toate acestea sunt luate în calcul şi vor intra în planul de reorganizare şi valorificare a acestora. Planul trebuie prezentat judecătorului sindic şi toate măsurile vor fi trecute în programul de reorganizare”, a declarat Viorel Stancu, întrebat despre acest aspect. De precizat că, potrivit uor surse bine informate, Complexul Energetic Hunedoara are la ora actuală stocuri cu mişcare lentă de aproape 50 de milioane de lei, iar aici vorbim despre absolute toate capitolele, incluzând piese de schimb sau materiale. Periodic, s-a făcut vorbire despre aceste aspecte, iar ultimul care a făcut-o a fost Emil Floruţ, directorul revocat din funcţie la finele anului trecut, care atrăgea atenţia că s-au făcut achizitii haotice. De asemenea, fostul ex.directorul Constantin Jujan, declara cu luni bune în urmă că: „Am constatat că în depozite există stocuri de vreo 11 milioane de euro şi sunt şi stocuri fără mişcare sau cu mişcare lentă”. Declaraţia a fost făcută în contextual unei decizii interne, care prevedea transferuri interne între sucursalele CEH, în condiţiile în care existau materiale c ear fi putut fi refolosite, evitându-se astfel alte achiziţii.

Afacerea echipamentelor ruseşti

Să ne reamintim şi de afacerea cu echipamente de producţie rusească pentru care acum 12 s-au alocat vreo 21 de milioane de dolari, pentru ca ulterior să zacă nefolosite în curtea Termocentralei Mintia. Potrivit informaţiilor, echipamentele au fost cumpărate în perioada Guvernului Năstase, pentru retehnologizarea grupului IV energetic, dar investiţia a fost ulterior blocată. La un moment dat, o fostă echipă de conducere a CEH vorbea despre utilizarea lor în proiectul de retehnologizare a grupului energetic nr. 4, numaă că numai că materializarea intenţiei este puţin probabilă. Cunoscătorii spun că sunt prea vechi şi nu ar aduce nici un plus calitativ faţă de ce este la ora actuală, aşa că nu exista nici un temei pentru a fi utilizate, aşa că au fost lăsate să zacă nefolosite în curte. De precizat că echipamentele respective au fost achiziţionate pentru – la vremea respectivă – un ipotetic program de retehnologizare, aflat mai mult la nivel de studiu, de necesitate şi nepus în practică niciodată. Când s-a găsit finanţare nu s-a găsit contractor general care să accepte sumele alocate în acest sens, iar ulterior, când în sfârşit ar fi avut cine să lucreze, nu a mai fost finanţarea, recunoşteau oficialii Electrocentrale Mintia.

Şi, totuşi, chiar dacă lucrurile au fost cunoscute la toate palierele, situaţiae nu s-a schimbat, iar măsurile de reducere a cheltuielilor vizează, în primul rand, mereu angajaţii „de rând”.

[slideshow_deploy id=’22083′]