PREMIANȚII FĂRĂ PREMII/ Valentin Vrabie, primarul comunei Peștera

Am cumpănit mult înainte de a lua decizia prin care să includem pe agenda campaniei pe următorul protagonist. Este vorba despre un primar, unul independent, care a reușit, cel puțin până acum, să dovedească faptul că administrația se poate face în mod frumos, util și constructiv. Valentin Vrabie, primarul comunei Peștera din județul Constanța, a devenit cunoscut la nivel național pentru modul în care și-a administrat comuna. Acum, el vine la Deva pentru a fi premiantul ediției cu numărul 93 a campaniei PREMIANȚII FĂRĂ PREMII.

COPERTA copy

Ajuns primar pe filieră de partid, Valentin Vrabie și-a dat demisia din formațiunea politică și a ales să meargă independent în luarea deciziilor. De fapt, tot Consiliul Local din Peștera este independent, iar singurul om politic de acolo este viceprimarul, contracandidatul lui, care și el l-a votat pe actualul edil. Când a ajuns primar comuna arăta ca o ruină, în câțiva ani a reușit să-i schimbe fața în mod radical și să ofere populației servicii sociale demne de invidiat. Metrul cub de apă costă un leu, cei care au sere sau solarii plătesc doar 50 de bani pentru un metru cub de apă, cei care cresc animale primesc apa gratis, gratis fiind și serviciul de salubritate pentru toți cetățenii.

A reușit să renoveze toate școlile din comună, a cumpărat biciclete pentru toți copiii de acolo, a investit masiv în procesul de ecuație și instruire a copiilor, iar lucrul ăsta s-a văzut. Dacă la începutul primului mandat erau doar doi studenți în comuna Peștera, acum sunt peste 20 de tineri care studiază la facultăți diferite, iar pentru aceștia au oferit burse de studiu și transport gratuit de acasă la Universitate.

Rezultate deosebite s-au înregistrat și în domeniul economic, aici nu există niciun șomer, iar asistați sociali nu sunt, de fapt există doar 21 de persoane care se bucură de sprijinul statului, dar acestea nu pot munci, din păcate, din cauza stării de sănătate.

L-am întrebat pe Valentin Vrabie dacă a avut sau are probleme cu justiția, dacă a fost cercetat penal, dacă, dacă… Ne-a asigurat că nu, cel puțin până acum…

afis outdoor VV 01Vă mărturisesc că această nominalizare, care mă onorează și mă emoționează în același timp, reprezintă o confirmare a faptului că drumul ales de mine este cel corect. Într-o societate mediocră și obedientă, în care valorile adevărate sunt trecute pe linie moartă, iar nonvalorile sunt ridicate la rang de cinste, campania dumneavoastră PREMIANȚII FĂRĂ PREMII ne aduce o rază de speranță. Deși primim în fiecare zi doar pâine și circ, sunt convins că încă mai există printre noi mulți OAMENI valoroși care demonstrează prin puterea exemplului că societatea în care trăim se poate schimba. Vă mulțumesc pentru această idee extraordinară, prin intermediul căreia ne putem cunoaște mai bine semenii și vă mărturisesc că intenționez ca în următoarea perioadă să preiau și în județul Constanța această campanie.

Întreaga mea activitate de până acum a fost bazată pe ideea că administraţia publică locală există pentru a veni în sprijinul cetăţenilor. De aceea, am lasat politica la uşa primăriei şi am depus toate eforturile necesare rezolvării problemelor cu care se confruntă comunitatea locală din comuna Peștera, județul Constanța. Încrederea se câștigă pas cu pas, în fiecare zi, prin acțiuni finalizate, prin rezultate pozitive, palpabile. Mi-am asumat de-a lungul anilor obiective realiste și realizabile, de care comunitatea mea avea atâta nevoie, am încercat împreună cu echipa formată în primărie să găsim soluțiile cele mai bune și să luăm deciziile cele mai înțelepte. Și eu consider că am și reușit. Trebuie să conştientizăm că vom reuşi să aducem schimbarea doar investind răbdare şi energie pentru a educa generaţiile următoare. Marile reforme cer timp şi consecvenţă pentru a putea fi duse la bun sfârşit. Eu am considerat că am şi puterea şi motivaţia de a-mi asuma responsabilitatea acestei schimbări, iar crezul meu va rămâne întotdeauna binele cetăţeanului”, ne-a mărturisi domnul Valentin Vrabie.

 Pentru toate acestea, pentru cele arătate mai sus, vă propunem, să ne întâlnim cu el și să-i spunem că-i mulțumim pentru ceea ce ne oferă, un exemplu de om. Sâmbătă, 13 februarie 2016, ora 1100, domnul Valentin Vrabie vine să-l cunoaștem. Aveți ocazia să îl priviți în ochi, să-i spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care îi vor mulțumi oficial printr-o diplomă și un buchet de flori venind în fața statuii lui Decebal din centrul Devei.

[slideshow_deploy id=’24093′]