Proces. Emil Floruţ vrea să se întoarcă la conducerea CEH
Emil Floruţ, directorul revocat din funcţie al Complexului Energetic Hunedoara, nu se împacă cu decizia de concediere luată Consiliului de Consiliul de Administraţie, pe care a contestat-o în instanţă, la Tribunalul Bihor.
Emi Floruţ a fost revocat din funcţia de director general la finele lunii decembrie a anului trecut, printr-o decizia a Consiliului de Administrație. Între fostul director general și membrii Consiliului au existat mai multe neînțelegeri, între care și faptul că acesta nu a întocmit la timp un plan propriu de management al societății, în intervalul stabilit de 90 de zile, aspect care a cântărit greu la revocarea din funcţie a lui Floruţ. De asemenea, fostului director general al CEH i s-a mai reproşat faptul că nu a trimis membrilor CA raportul de activitate pe trimestrul III, că ar fi absentat prea mult de la sediul societății și că ar fi avut o relație deficitară cu sindicatele.
Emil Floruț a fost desemnat în funcția de director general al CEH în luna septembrie 2015, în conformitate cu prevederile OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
[slideshow_deploy id=’17217′]