Ministerul Energiei a implementat „avertizorul de integritate”.
Începând de miercuri dimineaţă, pe site-ul ministerului Energiei este funcţional avertizorul de integritate, un instrument prin care pot fi semnalate faptele de corupţie sau neregulile din sistem.
„Avertizorul de integritate al Ministerului Energiei este funcțional din această dimineață. Este un proiect la care m-am gândit încă din primele zile la Ministerul Energiei pentru că un astfel instrument ne va ajuta să creștem nivelul de integritate atât la nivelul Ministerului cât și a companiilor sub autoritate. Vă îndemn să îl folosiți atunci când aveți nevoie și să vă documentați asupra legislației care îl reglementează”, a scris Ministrul Energiei, Victor Grigorescu.
Cât prveşte necesitatea acestui instrument, se precizează că există situații în care angajați din interiorul sistemului dețin informații despre fapte de corupție, dar ezită să le dezvăluie de teama unor consecințe negative pe care le-ar putea atrage asupra sa.
Ministerul Energiei pune la dispoziția celor care au cunoștință despre fapte de corupție din interiorul sistemului sau al companiilor aflate sub autoritatea ministerului, la care statul este acționar majoritar, un instrument prin care să le semnaleze sub protecția anonimatului. Identitatea furnizorului de informații prin intermediul „avertizorului de integritate” rămâne confidențială atâta timp cât acesta își dorește.
Cadrul legal de siguranță pentru funționarul public sau personalul contractual care dezvăluie fapte de corupție din interiorul structurii sau companiei în care este angajat este asigurat de Legea 571/2004, legea avertizoului de integritate.
Mai multe amănunte despre acest avertizor de integritate găsiţi la adresa: https://energie.gov.ro/avertizor-de-integritate/.
[slideshow_deploy id=’13837′]
« Trei suspecţi de gripă porcină în judeţul Hunedoara (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Premiaţi pentru că ne fac cinste »