vineri, februarie 12th, 2016
Salvamontist acuzat că a lovit un tânăr
Un salvamontist din Straja a fost acuzat, vineri, că a agresat fizic şi verbal un tânăr de 20 de ani aflat în staţiunea montană. Imediat după ce a fost lovit, tânărul a cerut ajutorul jandarmilor montani. „Un tânăr de 20 de ani a reclamat că a fost agresat verbal şi fizic de un alt bărbat, pe care l-a şi identificat. Acesta are 28 de ani şi este din Lupeni. Cei doi au fost coduşi pentru continuarea cercetărilor la Poliţia Municipiului Lupeni”, a declarat Nicolae Răducu, purtător de cuvânt al InspectoratuluiCItește mai departe
Surse. Scaunul de director al lui Costel Avram ar fi râvnit de Adrian Zvâncă
Fotoliul de director al ApaServ Valea Jiului SA, ocupat acum de liberalul Costel Avram, este serios zgâlţâit în ultima perioadă şi mulţi sunt cei despre care s-a spus şi se spune că duc negocieri aprige pentru ocuparea acestei funcţii. Ultimul intrat pe listă este fostul coleg de partid al lui Avram, consilierul judeţean Adran Zvâncă, bun prieten de altfel cu actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David, lucru recunoscut public de cei doi. Sursele noastre spun că în ultima perioadă s-au purtat negocieri serioase pentru ca ZvâncăCItește mai departe
Palesică rămâne în arest preventiv
Constantin Sorin Palesică, bărbatul care a bătut o tânără salvamontistă în stațiunea Straja, rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile. Tribunalul Hunedoara a respins, vineri, contestația depusă de Palesică împotriva hotărârii luate de magistrații de la Judecătoria Petroșani. ” Instanța a respins, ca nefondată, contestația formulată de inculpat împotriva încheierii penale pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Petroșani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman. Pe numele lui Constantin Sorin Palesică au fost depuse trei plângeri, una a salvamontistei Miruna Inel, caCItește mai departe
Modificări de regulament pentru Piaţa Centrală Petroşani
Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Administraţiei Pieţelor din Muncipiul Petroşani ar putea fi modificat, după ce mai mulţi comercianţi s-au plâns că actualele prevederi le limitează aprovizionarea cu mărfuri perisabile. Un consilier local este cel care a propus modificarea regulamentului sau, mai precis, completarea unui articol din acest document pe baza căruia funcţionează pieţele din municipiul Petroşani. Potrivit consilieurlui local Viorel Pascu, „Regulamentul de organizare şi funcţionare al Serviciului Public Administraţia Pieţelor din Municipiul Petroşani, stabileşte reguli clare pentru desfăşurarea în condiţii civilizate, de igienă şi sănătate publicăCItește mai departe
Un nou spectacol marca Gheorghe Iovu, la Petroşani
Recitalul renumitului compozitor are loc astăzi, de la ora 18.00, la Sala de Marmură a Primăriei din Petroșani. Concertul extraordinar de muzică terapeutică și de relaxare ”REÎNTÂLNIREA SUFLETELOR”, susținut de cunoscutul compozitor și interpret Gheorghe Iovu este cel de-al doilea susţinut în „capitala” Văii Jiului, în mai puţin de un an de zile. Compozitorul va concerta şi în Staţiunea Parâng, sâmbătă, 13 februarie 2016, cu începere de la orele 19.00 până la miezul nopții și chiar mai încolo anunţă organizatorii. Intrarea este liberă la ambele reprezentaţii. [slideshow_deploy id=’13835′]
Amplasarea aparatelor radar în data de 13.02.2016
DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii [slideshow_deploy id=’27028′]
Ţara – Versuri de Vasile Alecsandri
Din umbra deasă-a norului Întins pe ţări străine Cu aripele dorului Voios revin la tine, O! cuib al fericirilor, O! ţară luminoasă, Comoara-a nălucirilor, Gradina mea frumoasă! Ş-avântul tinereţelor Ce-n sânu-mi se trezeşte, Prin lumile poeţilor Zburând mă râtâceste. Şi-n farmecul avântului Tot ce sub ochi răsare În poalele pământului Mai drăgălaş îmi pare; Întinderea câmpiilor În zări mai lin se perde. Mai dulce-i rodul viilor, Verdeaţa e mai verde. Mai nalte sunt inălţimile, Mai cald e mândrul soare, Mai limpezi limpezimile De râuri şi izvoare. Iar fetele cu florileCItește mai departe
Au furat banii din ”cutia milei”
Doi bărbați din județul Alba au spart o biserica din comuna Ramos , de unde au sustras o suma de bani din cutia milei. Potrivit verificărilor efectuate de politisti se pare ca suspectii ar fi patruns in incinta bisericii prin escaladare. ”În data de 29.01.2016, în jurul orei 18:00, poliţiştii Postului de Poliţie Romos au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în perioada 26-29.01.2016, persoane neidentificate au pătruns prin efracţie în incinta unui locaş de cult din comuna Romos, de unde au sustras o sumă de bani din cutia milei. ÎnCItește mai departe
Probleme la Lonea. Se tem ca mina să nu le fie mormânt!
Minerii de la Lonea lucrează în continuare într-o stare de insecuritate, iar o targedie se poate produce oricând, reclamă oamenii. Probleme grave sunt la această capacitate extractivă şi care persistă, din păcate, în ciuda verificărilor repetate şi a măsurilor luate de inspectorii de muncă. „Se încalcă flagrant şi în mod deliberat normele de securitate şi sănătate în muncă. Pericolul în care lucrăm este real”, spun unii dintre minerii de aici care au decis să vorbească, chiar şi sub protecţia anonimatului, după ce un inginer CFL de la Mina Lonea s-aCItește mai departe
Primăria Municipiului Vulcan scoate scoate la concurs două posturi vacante
Primăria Municipiului Vulcan, Județul Hunedoara organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante, după cum urmează: consilier, clasa I, grad profesional superior – Birou Proiecte cu finanţare internaţională, dezvoltare locală; inspector, clasa I, grad profesional debutant – Compartiment Achiziţii publice. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: consilier, clasa I, grad profesional superior: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelorCItește mai departe
Situația CEH e dramatică
Complexul Energetic Hunedoara nu mai are fonduri nici pentru desfășurarea activității curente. Asta susțin reprezentanții Casei de Insolvență GMC Craiova. Problema este că societatea trebuie, până la finele lunii aprilie, să achiziționeze și certificatele de carbon. “La prima vedere situaţia Complexului Energetic Hunedoara este dramatică. A închis pe pierderi ultimele exerciţii financiare, iar funcţionarea sa în actuala structură a însemnat o pierdere de circa un milion de lei/zi. Nu mai are resurse pentru continuarea activităţii curente. Nu dispune de resursele necesare achiziţionării certificatelor pentru emisia de CO2, nu dispune deCItește mai departe
Executat silit pentru 90 de lei
Lista rușinii. Administrația locală de la Petrila a publicat numele contribuabililor care înregistrează datorii la bugetul local. 30 de persoane care nu au fost găsite la domiciliu pentru a fi înștiințate că înregistrează debite la Serviciul de Taxe și Impozite Locale au fost somate public. “Întrucât somațiile nu au putut fi înaintate con tribuabililor, conform legii s-a procedat la afișarea lor în sediul Primăriei. (…) În caz de neplată se vor aplica modalitățile de executare silită prevăzute de lege”, arată oficialii Primăriei Petrila. Sumele pe care le are de recuperateCItește mai departe
Disponibilizări la CEH
Federația Națională Mine Energie cere Ministerului Muncii alocarea de fonduri pentru plata disponibilizaților ce vor pleca de la Complexul Energetic Hunedoara. Într-o scrisoare adresată ministrului Energiei, Victor Grigorescu, cei de la FNME solicită pentru Complexul Energetic Hunedoara “modificarea Ordonanței de Urgență nr.19/10.06.2015 pentru modificarea și completarea ordonanței de urgență nr. 36/2013 prin includerea societății Complexul Energetic Hunedoara în rândul operatorilor economici, care în uma planului de redresare a activității, întocmesc planuri de disponibilizare. Alocarea de fonduri suplimentare Ministerului Muncii, Familiei, protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice pentru susținerea veniturilor înCItește mai departe
Dacian Cioloș despre companiile de stat: “Au fost lăsate în derivă”
Premierul României Dacian Cioloș a precizat după întâlnirea de la Ministerul Economiei că la companii, statul trebuie să aibă oameni profesioniști și nu doar ‘nişte oameni ca să aibă în plus la salariu’. ‘Din păcate, aceste companii au fost lăsate în derivă, fără o viziune bine stabilită asupra a ceea ce se poate pune în valoare din această resursă naţională. S-a început un proces de privatizare sau de deschidere a capitalului unora din aceste companii spre privat, dar partea de participaţiune a statului a rămas în derivă, fără să seCItește mai departe
Adversari redutabili pentru primarul Resmeriţă
Cel puţin doi pretendenţi la fotoliul de primar al municipiului Lupeni ar putea produce surpriza la alegerile locale din această vară. PSD încă încearcă să se decidă pe cine lansează în cursă chiar dacă primarul în exerciţiu, Cornel Resmeriţă, poate candida la un nou mandat. Cel puţin până la finalizarea dosarului penal în care este cercetat alături de Udrea, care dacă nu va avea o soluţie definitivă şi irevocabilă până la alegeri, nu-l va putea opri pe social-democrat de la o nouă candidatură. În aceste condiţii este tot maiCItește mai departe
Primăria Vulcan caută soluţii pentru localnicii care au rămas în frig
Sunt peste 300 de apartamente în Vulcan care nu mai beneficiază de agent termic, iar viceprimarul municipiului, Cristian Merişanu, susţine că s-au analizat toate posibilităţile de evitare a sistării furnizării agentului termic, însă niciuna nu era viabilă. Viceprimarul Vulcanului, Cristian Merişanu, a precizat că în, ultimele săptămâni, Primăria Municipiului Vulcan împreună cu toți factorii instituționali implicați în asigurarea și derularea activității de distribuire a agentului termic în localitate, a urmărit să găsească soluții pentru continuarea asigurării căldurii în imobilele conectate la rețeaua de termoficare. „Situația financiară a societății TERMOFICARECItește mai departe