Palesică rămâne în arest preventiv

Constantin Sorin Palesică, bărbatul care a bătut o tânără salvamontistă în stațiunea Straja, rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile.
Palesica
Tribunalul Hunedoara a respins, vineri, contestația depusă de Palesică împotriva hotărârii luate de magistrații de la Judecătoria Petroșani. ” Instanța a respins, ca nefondată, contestația formulată de inculpat împotriva încheierii penale pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Petroșani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman. Pe numele lui Constantin Sorin Palesică au fost depuse trei plângeri, una a salvamontistei Miruna Inel, ca urmare a agresiunii produse în Straja.
Dacă va fi găsit vinovat în acest dosar, agresorul tinerei salvamontiste din Straja riscă să primească o pedeapsă care poate ajunge până la 4 ani de închisoare, în condițiile în care bărbatul este recidivist.
[slideshow_deploy id=’20328′]