De luni de zile, două dosare înaintate de Curtea de Conturi aşteaptă soluţia Parchetului
Inspectorii Curţii de Conturi au precizat că prejudiciile cauzate de instituţii şi companii de stat în perioada 2005 – 2015 totalizează peste 2 miliarde de euro, majoritatea infracţiunilor semnalate fiind de abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu şi delapidare În nota Departamentului Juridic al Curţii de Conturi se precizează că, la sfârşitul anului trecut, Parchetul General nu soluţionase încă o mare parte dintre acestea , respextiv 422 de sesizări, cu prejudicii de 1,94 miliarde euro.
Două dosare grele care au legătură directă cu judeţul Hunedoara, înaintate de Curtea de Conturi procurorilor, sunt încă nesoluţionate. Potrivit informaţiilor publice ale celor de la Curtea de Conturi a României refritoare la situaţia sesizărilor transmise Ministerului Public pentru efectuarea urmăririi penale în cazurile în care prejudiciul estimat nu depășește suma de 500.000 de euro, nesoluționate la data de 31.12.2015, pe listă se regăseşte şi Primăria Comunei Peştişu Mic.
Este vorba despre procesul verbal de constatare nr. 822/29.08.2014 al inspectorilor Camerei de Conturi Hunedoara, posibilele acuzaţii fiind de abuz în serviciu şi deturnare de fonduri. Prejudiciul estimate se cifrează la
609.076,58 lei.
Al doilea dosar „greu” face referire al Complexul Energetic Hunedoara, iar CCR îl include la categoria prejudiciilor estimate care depăşesc suma de 500.000 de euro, nesoluționate la data de 31.12.2015. Şi în acest caz există suspiciuni de comitere a infracţiunilor de abuz în serviciu, prejudiciul estimat fiind de 13.875.740 lei.
[slideshow_deploy id=’19661′]