SNÎMVJ contestă decizia Ministerului Culturii de a clasa clădirile EM Petrila

 

Reprezentanţii Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului contestă decizia Ministerului Culturii de a clasa a mai multe clădiri care au aparţinut minei Petrila. Acestea au fost cuprinse în programul de închidere şi ecologizare, iar dacă nu se respectă programul iniţial, societatea ar putea returna banii.

Mina-Petrila3

“Dacă la data de 31 decembrie 2016 perimetrul nu este închis şi ecologizat noi va trebui să restituim întreaga sumă acordată ca ajutor de stat pentru închiderea unităţii miniere. La început când s-a decis că mina Petrila intră pe program de închidere au fost consultaţi şi cetăţenii şi edilii de la Petrila în privinţa clădirilor şi au spus la acel moment că nu le revendică. Astfel ei au emis şi autorizaţiile pentru demolare”, au declarat reprezentanţi ai Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului.

La sfârşitul anului trecut, reprezentanţii Ministerului Culturii au clasificat mai multe clădiri ale minei Petrila.

“Având în vedere referatul de aprobare a proiectului de ordin al ministrului culturii de clasare în lista monumentelor istorice, categoria ansamblu, grupă valorică A, a exploatării miniere Petrila, situată în str. Minei, oraşul Petrila (…) emite următorul ordin se clasează ca monument istoric în catgoria ansamblu, grupa valorică A, exploatarean minieră Petrila, având codul în lista monumentelor istorice HD-II-a-A-21106”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial în data de 8 ianuarie 2016.

[slideshow_deploy id=’22083′]