Miniștrii Educației din Guvernul Ponta în vizită la PSD Lupeni

Cei doi au fost prezenți astăzi în județul Hunedoara pentru dezbaterea unor probleme privind educația națională, dar au răspuns invitației lansate de liderul PSD Lupeni și au venit la ședința lunară a acestei puternice organizații social-democrate din România pentru a se întâlni cu membri de partid.
”Prezența mea în Valea Jiului pentru dezbterea unor probleme legate de educaţie, mi-a prilejuit și fericita ocazie de a mă opri şi la una din cele mai puternice organizaţii ale Partidului Social Democrat, cea de la Lupeni, condusă de colegul şi prietenul meu, deputatul Cristian Resmeriţă. Îmi exprim cu această ocazie susţinerea deplină pentru colegul meu, deputatul Cristian Resmeriţă, pentru locuitorii Lupeniului şi întregii Văi a Jiului şi promit că împreună ne vom lupta pentru rezolvarea problemelor din minerit, a problemelor cu care se confruntă CEH și Valea Jiului”, a declarat Ecaterina Andronescu.

La rândul său, în calitate de gazdă a acestei întâlniri politice deosebit de apreciate de social-democrații din municipiul Lupeni, deputatul Cristian Resmeriţă a declarat: ” Nu pot decât să le mulţumesc domnilor ministrii Ecaterina Andronescu şi Mihnea Costoiu pentru prezenţa dânşilor astăzi, aici, la Lupeni . Ne-au făcut o mare bucurie, atât mie cât şi tuturor celor prezenţi. Le mulţumesc pentru faptul că ne vor fi alături în lupta pentru menţinerea în viaţă a Complexului Energetic Hunedoara și mă bazez pe sprijinul dânşilor, în găsirea unor soluţii, pentru problemele cu care ne confruntăm în Valea Jiului în toate domeniile de activitate.”

La întâlnirea de la sediul PSD Lupeni a participat și primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriță.
[slideshow_deploy id=’27028′]
« Şeful IPJ Huneodara a fost împuternicit la Centrul Chinologic Sibiu (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Manifestare dedicată lui Constantin Brâncuşi, la Petroşani »