vineri, februarie 19th, 2016
Dosarul insolvenţei CEH a fost trimis la Curtea de Apel
Tribunalul Hunedoara a trimis, vineri, dosarul insolvenței Complexului Energetic Hunedoara la Curtea de Apel Alba Iulia, care va judeca apelurile depuse. În acest dosar au fost formulate nu mai puţin de 6 apeluri, prin care se contestă parţial sau în integralitatea ei sentinţa prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă pentru Complexul Energetic Hunedoara. Tribunalul Hunedoara a dispus deschiderea procedurii în data de 7 ianuarie 2016 şi a numit drept administrator judiciar provizoriu Casa de Insolvenţă GMC Craiova. [slideshow_deploy id=’19869′]
Gerom-ul lui Serafinceanu, evitat în noul „proiect Brâncuşi”
După ce a reuşit să stârnească vii comentarii prin intenţia de a plăti celor de la Gerom Internaţional 30.000 de euro pentru o copie a Coloanei Infinitului, la scară ceva mai mică, consilierul local Viorel Pascu a revenit asupra controversatului proiect de hotărâre. De această dată, Pascu a reuşit să evite Geromul controlat de ex-prefectul Aurelian Serafinceanu, iar proiectul de hotărâre a fost însuşit şi semnat şi de restul aleşilor locali PSD. Începând din 2016, 19 februarie, ziua de naştere a lui Constantin Brâncuşi, a devenit sărbătoare naţională. LegeaCItește mai departe
Atenție pe cine luați ” la ocazie ” !
În cursul zilei de ieri , Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de către un bărbat spunând că, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DN7 , a luat „la ocazie”, din localitatea Spini, un bărbat necunoscut. Ajuns la o staţie de carburanţi situată la intrare în municipiul Orăștie, bărbatul luat „ la ocazie ” a solicitat să coboare. După ce persoana a coborât din autoturism, conducătorul auto a constatat că din portmoneu i-a fost sustrasă suma de 1.000 de lei. ”Partea vătămată s-a deplasat imediat după persoana necunoscută, care a intrat în toaletaCItește mai departe
Lider al sindicatului poliţiştilor cere motivele oficiale pentru care Liviu Dumitru nu mai este şef la IPJ Hunedoara
Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI – Biroul Teritorial Hunedoara, Vasile Bucuci, cere public să fie communicate motivele pentru care LIviu Gabrel Dumitru a fost mutat de la şefia Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoata. Într-o postare pe o reţea de socializare, vicepreşedintele SNPPC Hunedoara, Vasile Bucuci, a anunţat că vrea să afle, oficial, care sunt motivele schimbării din fucnţie a comisarului şef Liviu Gabriel Dumitru. „Am rămas profund indignat când am aflat ca inspectorul şef al IPJ Hunedoara, comisar şef de poliţie DumitruCItește mai departe
Ministerul Sănătăţii, scos din cauza ex-managerului Spitalului Vulcan
Ministerul Sănătăţii va fi scos din cauza înaintată instanţei de judecată de fostul manager al Spitalului Municipal Vulcan, Cristina Baleia. Magistraţii Tribunalului Hunedoara au pronunţat un nou termen de judecată, pentru data de 31 martie, în dosarul fostului manager al Spitalului Municipal Vulcam Cristina Baleia. Amânarea a fost necesară, potrivit încheierii de şedinţă de la termenul precedent, „pentru a se comunica cererea modificatoare cu pârâţii din cauză, pentru a se depune cerere de renunţare la judecată faţă de Ministerul Sănătăţii”. Dosarul în care Cristina Baleia a contestat ordinul de schimbareCItește mai departe
Consiliul Județean Hunedoara reprezentat la Bruxelles de Marin Butar
În urma întâlnirii din octombrie 2015 a președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Adrian Nicolae David, la Bruxelles, la sediul Biroului European al U.N.C.J.R. (Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România) cu Excelența Sa, Ștefan Tinca, Ambasadorul României în Belgia, s-a decis trimiterea unui reprezentant al județului Hunedoara care să activeze în cadrul Biroului, pentru o perioadă de 2 luni, în perioada 15 feb – 15 apr 2016. Acesta va avea misiunea de a pune la punct detaliile unei înfrățiri cu o provincie din regiunea Wallonia și de a aduce informațiiCItește mai departe
În câteva zile, mama criminală din Uricani află dacă se întoarce după gratii
Mama criminală din Uricani, care şi-a lăsat copiii să ardă de vii în casă, află peste doar câteva zile dacă ajunge după gratii. Magistraţii Judecătoriei Petroșani au stabilit termen pentru data de 23 februarie în dosarul deschis de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Petroşani, care cere revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Alina Nadia Ardeleanu şi-a încălcat condiţiile suspendării eexecutării pedepsei cu închisoarea într-un dosar în care a fost condamnată pentru lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violenţe. La instanţa de fond, judecătorul de cazCItește mai departe
Criterii de evaluare pentru ceritificarea unităților și instituțiilor din sistemul național de cercetare-dezvoltare
Prin hotărâre de Guvern au fost aprobate normele metodologice pentru evaluarea unităților și instituțiilor din sistemul național de cercetare-dezvoltare, acest act normativ fiind reanalizat și reavizat, odată cu învestirea noului guvern. Astfel, se introduc criterii de evaluare care ţin seama de aspecte privind capacitatea şi performanţa în plan ştiinţific şi/sau tehnic, precum şi impactul şi eficienţa economică a activităţilor de cercetare-dezvoltare desfășurate. Criteriile de evaluare, care vor fi aplicate de către echipele de evaluatori specializați, desemnați de Colegiul Consultativ pentru Cercetare, Dezvoltare și Inovare sunt, potrivit actului normativ, calitateaCItește mai departe
Fără termen pentru mama criminală
Asistenta care şi-a aruncat copilul la gunoi în prima zi a noului an încă nu a aflat primul termen la care va fi judecată pentru omor calificat. Arabela Şaran, femeia care în prima zi a noului an şi-a aruncat copilul la tomberon, a fost trimisă în judecată. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Hunedoara în data de 26 ianuarie, însă deocamdată nu a fost stabilit primul termen de judecată. Femeia care este asistentă medicală a Spitalul de Urgenţă din Petroşani a fost trimisă în judecată pentru omor calificat.CItește mai departe
500 de cereri de înscriere la masa credală a CEH
În câteva zile expieră termenul pentru înscrierea la masa credală a creditorilor Complexului Energetic Hunedoara. Déjà au fost trimise undeva la 500 de solicitări ale celor care au să își recupereze bani de la societatea energetic aflată în insolvență. “Sunt în jur de 400 – 500 de cereri de înscriere la masa credală. Vom mai aştepta câteva zile şi după data de 22 februarie pentru că sunt unele care sunt trimise prin poştă şi se încadrează în termen. După acest termen ne vom apuca să cercetăm creanţele. Trebuie săCItește mai departe
După opoziţia respinsă, GEROM INTERNAŢIONAL, apel la insolvenţa CEH
Gerom Internaţional a depus apel la insolvenţa CEH. Astfel societatea se alătură celorlalte şase firme care aşteaptă o soluţie definitivă şi irevocabilă de la Curtea de Apel Alba Iulia. De precizat este faptul că dosarul încă nici nu a fost înregistrat pe rolul instanţei de la Alba. Cei de la Gerom Internaţional au depus o opoziţie la procedura insolvenţei Complexului Energetic Hunedoara, însă aceasta a fost respinsă de magistraţii Tribunalului Hunedoara. “Respinge opoziţia formulată de creditoarea SC GEROM INTERNAŢIONAL SA în contradictoriu cu debitorul Complexul Energetic Hunedoara SA şiCItește mai departe
Program de weekend. Ce premiere ne aduc cinematografele ?
Cinema Luceafarul – Vulcan Program 19-25 februarie: Fura steagul, salveaza Luna – 3D Dublat / Capture the Flag – 3D (Premiera)-vineri, sambata, duminica, miercuri ora 14,00, joi ora 12,00 Billion Star Hotel (Premiera)-vineri, sambata, duminica, miercuri ora 16,00,Joi ora 14,00 Mandrie, Prejudecata si Zombi / Pride + Prejudice + Zombies (Premiera)-vineri, sambata, duminica, miercuri ora 18,00,Joi ora 16,00 Ave, Cezar! / Hail, Caesar! (Premiera)– vineri, sambata, duminica, miercuri ora 20,00, joi ora 18,00 Zeii Egiptului – 3D / Gods of Egypt – 3D (Avanpremiera)– joi 25 februarie ora 20,00 Program cinema Cinema CityCItește mai departe
Adjunctul Marcel Zaharie trece la cârma IPJ Hunedoara
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara va fi condus de adjunctul Marcel Zaharie, care a fost împuternicit să preia aceste atribuţii. Inspectoratului General al Poliţiei Române a fost zgârcit cu informaţiile referitoare la mutarea de la cârma IPJ a comisarului – şef Liviu Gabriel Dumitru. IGPR a comunicat doar că „prin ordinul Ministrului Afacerilor Interne, începând cu data de 18 februarie a.c., comisar-șef de poliție DUMITRU Liviu-Gabriel a fost împuternicit să îndeplinească atribuțiile funcției de adjunct al directorului Centrului Chinologic ,,Dr. Aurel Greblea” Sibiu. De asemenea, comisar-șef de poliție ZAHARIECItește mai departe
Tâlharii din Aninoasa au fost arestaţi
Cei doi indivizi care au tâlhărit o femeie de 78 de ani, din Aninoasa, după ce au intrat peseta ea în locuinţă şi sub ameninţarea cuţitului i-au furat 400 de lei, verigheta şi un ceas, au ajuns după gratii. Cosmin Cătălin Căldărar şi Gabriel Vas au fost prinşi de poliţişti în urma unor descinderi făcute la locuinţele lor unde au fost descoperite şi bunurile furate. Cei doi au cerut instanţei să fie cercetaţi şi judecaţi în stare de arest la domiciliu sau control judiciar, dar magistraţii Judecătoriei Petroşani auCItește mai departe