Atenție pe cine luați ” la ocazie ” !

În cursul zilei de ieri , Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de către un bărbat spunând  că, în timp ce se deplasa cu autoturismul  pe DN7 , a luat „la ocazie”, din localitatea Spini, un bărbat necunoscut.

1-mos-craciun-in-trafic-a-luat-la-ocazie-si-a-ramas-fara-telefon

Ajuns la o staţie de carburanţi situată la intrare în municipiul Orăștie, bărbatul luat „ la ocazie ” a solicitat să coboare. După ce persoana a coborât din autoturism, conducătorul auto a constatat că din portmoneu i-a fost sustrasă suma de 1.000 de lei.

”Partea vătămată s-a deplasat imediat după persoana necunoscută, care a intrat în toaleta stației de carburanţi.Suspectul a fost identificat  de către echipa operativă solicitată la locul faptei în persoana unui bărbat în vârstă de 35 de ani din localitatea Spini, iar prejudiciul a fost recuperat.În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.”, declară reprezentații IPJ Hunedoara.

[slideshow_deploy id=’22083′]