Apa Serv Valea Jiului, apreciată la întrunirea membrilor Asociației Române a Apei

Apa Serv Valea Jiului este un bun exemplu  pentru alți operatori din România, atât cu privire la atragerea fondurilor europene cât și legat de o serie de investiții făcute cu resurse proprii. Aceste vor fi implementate și de alte societăți de profil, a considerat președintele Comitetului Teritorial Olt-Jiu din cadrul Asociației Române a Apei.

Zeci de specialiști din cadrul a 21 de operatori de servicii de alimentare cu apă și canalizare din România sunt prezenți în Valea Jiului, unde au mai multe simpozioane și întâlniri de lucru. În cadrul acestor întruniri, în care se prezintă diferite soluții la problemele întâmpinate de operatori, au loc și schimburi de experiență iar specialiștii Apa Serv Valea Jiului au prezentat o serie de programe care sunt deja implementate de societate. Programul electronic de încasare a facturilor și de citire și transmitere a consumului, a fost lăudat de specialiștii prezenți în Valea Jiului. Costurile pentru realizarea unei astfel de platforme electronice se ridică la zeci de mii de euro, însă, Apa Serv Valea Jiului a reușit să o realizeze și să o dezvolte cu proprii angajați, la costuri minimale.

”Aici, în Parâng, are loc și reniunea specialiștilor IT din companiile de apă din România și am constatat că Apa Serv Valea Jiului a reușit să implementeze o soluție de plată a facturilor on-line. O soluție ”in house”, fără costuri prea mari și de aici se va da tonul pentru dezvoltarea sistemului și la alte companii de apă”, a declarat, Thomas Roth, secretar Comitetul Teritorial Olt-Jiu.  De cealaltă parte, președintele Comitetului Olt-Jiu din cadrul Asociației Române a Apei (ARA), Mircea Niculescu, spune că întrunirea din Valea Jiului ajută membrii asociației, operatorii de apă și canalizare din țară, să se pună la curent și să identifice soluții la o serie de probleme apărute în această activitate.

În plus, programele europene de atragere a finanțărilor pe acest domeniu, unde Apa Serv Valea Jiului este dată ca exemplu de bune practici, este un alt subiect fierbinte discutat la întrunirea din Valea Jiului. Reprezentantul ARA a mai evidențiat și faptul că Apa Serv Valea Jiului stă foarte bine în ceea ce privește aria de acoperire cu servicii de apă și canal. Astfel, circa 98 la sută din populația Văii Jiului are acces la aceste servicii după investițiile realizate de societate în ultimii ani, iar la nivel național doar Constanța atinge un asemenea procent.

”Și noi avem de învățat din aceste schimburi de experiență dar, la rândul nostru, putem inspira și pe alții. Cu specialiștii Apa Serv Valea Jiului am implementat o serie de proiecte și vreau să vă spun că avem oameni foarte buni, foarte bine pregătiți, care au primit oferte considerabile din alte părți. Au ales să rămână și să lucreze pe bani mai puțini la Apa Serv. Munca în echipă a dus la ascensiunea companiei și ne dă posiblitatea să ne mândrim, pentru că suntem o companie pe profit. Mai sunt și critici, însă de la o firmă falimentară am reușit să fim un exemplu”, a declarat directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram. Reprezentanții companiilor de apă mai au în program și vizitarea unor investiții aflate în exploatare cum ar fi noua stație de tratare a apei de la Jieț, considerată la momentul actual printre cele mai moderne din țara noastră.

 

[slideshow_deploy id=’19869′]