Dosarul de agresiune a lui Constantin Palesică a fost trimis judecătorilor
Procurorii au finalizat ancheta în cazul agresiunii produse asupra tinerei salvamontistei Miruna Inel, iar agresorul, Constantin Sorin Palesică,a fost trimis în instanţă.
Cauza de află pe rolul Judecătoriei Petroşani, iar în acest dosar sunt trei părţi vătămate, una fiind tânăra salvamontistă care şi-a pierdut cunoştinţa în urma loviturilor primite.
Dacă va fi găsit vinovat în acest dosar, agresorul tinerei salvamontiste din Straja riscă să primească o pedeapsă care poate ajunge până la 4 ani de închisoare, în condițiile în care bărbatul este recidivist.
Pe de alta parte, magistratii au mentinut, vineri, masura arestului preventiv luata in cazul lui Constantin Palesica.
[slideshow_deploy id=’24093′]
Știri asemănătoare

Undă verde pentru realizarea proiectului „Sanie de vară în Parâng”
Stațiunea turistică Parâng Petroșani va avea un nou obiectiv de interes turistic, după ce autoritățileCItește mai departe

Festivalul Enescu intră pe scena alternativă din București
Festivalul Internațional George Enescu 2025 se extinde dincolo de sălile tradiționale de concert și aduceCItește mai departe

Start la ediția 2025 a ”Zilelor orașului Uricani”
Locuitorii din Uricani sunt invitați în această săptămână, să ia parte la o nouă edițieCItește mai departe

Primarul Tiberiu Iacob Ridzi participant la discuțiile de la Guvern privind PNRR
Luni, 18 august 2025 a avut loc la București o nouă întâlnire între reprezentanții GuvernuluiCItește mai departe

Nedeia de la Răscoala, sărbătoare de suflet a oamenilor din România arhaică
Satul Răscoala, localitate componentă a orașului Petrila, ce mărginește latura de est a Ținutului MomârlanilorCItește mai departe

Asociația „Petro Aqua” din Petroșani face noi pași esențiali pentru recunoașterea plutăritului românesc în Patrimoniu Imaterial al Omenirii, UNESCO
În România, există 21 de județe care se află pe harta plutăritului național, acestea fiind:CItește mai departe

Momente emoționante și trăiri profunde la ceremonialul dedicat Eroilor Marelui Război în Panteonul de la Pasul Vîlcan
În amintirea vremurilor în care idealurile naționale și dragostea de neam și țară erau apărateCItește mai departe

Sărbătoare de suflet a comunității din Petroșani, de Sf. Maria, în munții Parâng
Sărbătoarea Sfintei Maria, vremea bună, oferta de transport gratuit pe instalațiile de cablu șiCItește mai departe

Senatorul Cristian Resmeriță recomandă PSD ieșirea de la Guvernare și anunță că va vota o moțiune de cenzură împotriva actualului Guvern!
Fiecare zi aduce nemulțumiri tot mai mari ale românilor față de măsurile de austeritate adoptateCItește mai departe

Recompensă bănească în valoare de aproape 30.000 de lei, oferită de Consiliul județean Hunedoara în schimbul unui tezaur predat muzeului din Deva
Consiliul Județean Hunedoara acordă pentru prima dată o recompensă bănească în valoare de aproape 30.000CItește mai departe

August 2025 este ultima lună în care mai puteți vedea panourile luminoase dedicate Marii Uniri, în expoziția inedită din Gara CFR Petroșani
Doar până la data de 28 august 2025 mai aveți ocazia de a viziona oCItește mai departe

Spectacol și adrenalină pe placă cu role, la ”Transylvania Downhill” de la Pasul Vîlcan
Un eveniment sportiv de mare anvergură, intitulat ”Transylvania Downhill”, se va desfășura săptămâna viitoare, întreCItește mai departe

Benor Dorelian Voicescu, fost director al Minei Petrila, invitat special la cea de-a patra ediție a „Întâlnirilor Altfel” de la Exploatarea Culturală Petrila
Următoarea „întâlnire altfel” pe care o propune jurnalistul Ilie Pintea în cadrul proiectului său deCItește mai departe

Flora și fauna din Parcul Național ”Defileul Jiului” adusă în prim-plan pe noile timbre ale Romfilatelia
Romfilatelia a emis o nouă serie de timbre poștale care aduc în atenție flora șiCItește mai departe

Primarul Uricaniului, Dănuț Buhăescu, crede că românii sunt puși la zid de Guvernul Bolojan
A ajuns cuțitul la os și la liderii administrațiilor publice locale, iar primarii reacționeză, rândCItește mai departe

Președintele CJH, Laurențiu Nistor respinge acuzațiile privind „distrugerea” Amfiteatrului roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Finalizarea lucrărilor de investiții în conservarea și restituirea Amfiteatrului Roman din cadrul sitului istoricCItește mai departe

Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni, se revoltă împotriva măsurilor Guvernului Bolojan
Pachetele de măsuri adoptate deja de Guvernul condus de Ilie Bolojan, dar și perspectivele următoarelorCItește mai departe

Pelerinaj de Sf. Maria la statuia Maicii Domnului de la Câmpu lui Neag
În localitatea Câmpu lui Neag din stațiunea turistică Uricani, pe marginea DN 66A, unde întreCItește mai departe

Tinerii Geoparcurilor, din nou împreună la Forumul Național din România
Geoparcul Carpaterra a găzduit săptămâna trecută a treia ediție a Taberei Tinerilor Ambasadori ai GeoparcurilorCItește mai departe

Scările de acces spre Cascada Lolaia din Retezat au fost reabilitate
Cascada Lolaia, unul dintre cele mai îndrăgite puncte de vizitare din Parcul Național Retezat, poateCItește mai departe