Umiliţi de instituţiile publice!
Persoanele aflate în scaun cu rotile sunt umilitie zilnic în municipiul Petroşani, unde nu pot ajunge nici măcar la instituţii publice şi asta din cauză că legea privind amenajarea rampelor de acces este aplicată arbitrar.
Până de curând, nici măcar Primăria Municipiului Petroşani nu avea o rampă de acces decât prin spatele instituţiei, însă acest lucru s-a rezolvat de curând. Au rămas, însă, multe alte instituţii de interes public, unde persoanele cu handicap nu au cum să ajungă dacă nu sunt ajutate. Un consilier local de la Petroşani, Viorel Pascu, a luat atitudine şi a semnalat acestă reală problemă instituţiilor abilitate. A trimis adrese oficiale la Primăria Municipiului Petroşani, dar şi conducerii Agenţiei Judeţene a Persoanelor cu Handicap, însă problema a rămas tot fără rezolvare.
„Obligativitatea construirii acestor rampe, este dată de norma prin care se impune obligativitatea amenajării clădirilor intituţiilor publice, ale celor culturale, sportive sau de petrecere a timpului liber, locuinţelor construite din fonduri publice, mijloacelor de transport în comun, a telefoanelor publice şi a căilor de acces in vederea asigurării accesibiliăţii persoanelor cu handicap este Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 102/1999 (art. 11) cu modificările şi completşrile ulterioare; Legea nr. 448/2006 republicată 2008, legea privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; Ordin pentru aprobarea reglementării tehnice ” Normativ privind adaptarea clădirilor civile şi spaţiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP051- 2012- Revizuire NP 051/2000 „, se arată în adresele înaintate instituţiilor menţionate. Acesta face referire la Viorel Pascu spune că a asistat la scene absolut dramatice şi acest lucru a constituit un motiv în plus să ia atitudine faţă de această spinoasă problemă care persistă de ani de zile, asta deşi legislaţia este fără echivoc: „Cum plăteşte sau rezolva o problema o persoană cu handicap, aflată în căruciorul cu roţile, la Poşta nouă, la Punctul 1 pentru plata apei în Piaţă Victoriei, la Poliţie, etc. Am asistat la scene cutremurătoare când o persoană în cărucior a rămas la baza scărilor şi un trecător a fost rugat să îi rezolve problema la Poştă. Este o rampă în spate, ca şi la Primărie, dar este absolut inuman să baţi la uşi în spatele instituţiei pentru a accede la aceasta. La Piaţa Centrală sunt rampe dar nu sunt conforme. Le urci greu fără să ai dizabilităţi, dar într-un cărucior. Noi avem Legi, dar nu are cine să le urmărească să se pună în aplicare.
Mă bucur că Primăria a reacţionat şi a realizat pistele pentru cetăţeni cu handicap, la uşile din faţă instituţiei”.
Reprezentanţii Primăriei Municipiului Petroşani au precizat că, în ceea ce priveşte rampele pentru persoanele cu handicap de la instituţiile publice se vor lua mpsuri pentu amenajarea sau, după caz, repararea lor, aşa încât să fie conforme cu normele legale şi, mai ales, utile. Pe de altă parte, în răspunsul la petiţia înaintată, directorul AJPIS Hunedoara, Octavian Băgescu, a precizat că s-au făcut verificări privind accesul persoanelor cu handicap în instituţiile de învăţământ, sanitare sau la serviciile publice locale, iar astfel de acţiuni vor avea loc şi pe viitor. „În ceea ce priveşte verificarea şi montiorizarea accesului neîngrădit al persoanelor cu dizabilităţi la serviciile publice locale, exemplificăm că la SPCLEP Petroşani, intarea în instituţie nu este prevăzută cu rampă de acces, iar pentru accesul al compartmental de stare civilă există rampă, darn u este conformă cu normele NP 051/2012″. În plus,verificările au scos la iveală că în aceste instituţii nu se află nici toaletă accesibil uzată, drept pentru care s-au dispus măsuri de conformare.
[slideshow_deploy id=’13835′]
« VIDEO / DEPUTAT Cristian Resmerita pentru activitatea politica (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Cod galben de inundaţii în Transilvania »