Interlopul Palesică a contestat arestul preventiv

 

Recidivistul de 33 de ani, din Lupeni, care a bătut o tânără salvamontistă în Straja, dar și doi angajați ai unui club din stațiune, speră ca judecătorii Tribunalului Hunedoara să-l pună în libertate. Instanța din Deva urmează să judece contestația zilele acestea.

pelesica-1-713x400

Sorin Constantin Palesică a încercat să-i convingă pe judecătorii de la Petroșani, la finele săptămânii trecute, că poate fi cercetat în stare de libertate pentru scandalul provocat în clubul Taho din Straja, însă n-a avut sorți de izbândă. Magistrații de la Petroșani au decis că individul reprezintă pericol social și nu poate fi cercetat sub o altă măsură mai permisivă.

Motivarea magistraților din Petroșani, cu privire la decizia de a-l ține după gratii pe interlop, urmează să fie dată publicității în următoarele zile. Judecătorii ar fi luat în calcul și faptul că Palesică este recidivist și eliberat condiționat după ce a executat o condamnare tot pentru fapte cu violență.

[slideshow_deploy id=’27126′]