marți, martie 1st, 2016

 

Declarație incredibilă a mamei ucigașe

Femeia de 26 de ani, din municipiul Lupeni, care și-a ucis fetița imediat după naștere, susține că a crezut că micuța s-a născut fără viață.   ”Am născut singură, am crezut că e moartă și m-am speriat. Din această cauză am aruncat-o”, a încercat să-și motiveze fapta. Tânăra este căsătorită și mai are doi copii minori iar acum este internată la Spitalul de Urgență Petroșani pentru tratament. Este în afara pericolului și în zilele următoare urmează ca procurorul de caz să-i aducă la cunoștință acuzațiile. Femeia ar putea răspunde pentruCItește mai departe


Mai aspre. S-au schimbat condiţiile pentru titlurile de excelenţă

  Consilierii judeţeni au decis înăsprirea condiţiilor de acordare a „Titlului de Excelenţă”, de „Consilier de Onoare” sau de „Ambasador” al judeţului Hunedoara, precum şi a diplomelor şi plachetelor omagiale. De precizat că aceste titluri au fost instituie în scopul recompensării serviciilor deosebite în activitatea autorităţilor publice locale, în viaţa economico-socială, ştiinţifică, cultural-artistică şi sportivă, politică, religioasă sau de altă natură, aduse comunităţii judeţului Hunedoara de către persoane fizice române sau străine. Până acum, articolul 5 al regulamentului de acordare a acestor titluri prevedea că  „nu pot fi dobândite deCItește mai departe


Salvamont Hunedoara a primit acreditarea

  Serviciul județean de salvare montană, în urma unei evaluări efectuate de reprezentanții Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România — ANSMR, a Consiliului Serviciilor Publice Salvamont din România — CSPSR, și a Departamentului pentru Situații de Urgență — DSU, a  primit acreditarea pentru următorii cinci ani. ”Noi ca servicii județene sau locale, după caz, întocmim o documentație pe care o înaintăm ANSMR. Documentația este studiată, conține un maldăr întreg de hârtii și toate sunt puse la dispoziția comisiei. Apoi se vine în teren și în prima fază, ei mergCItește mai departe


O parte din sindicate sunt de acord cu renegocierea CCM de la CEH

Continuă măsurile scrise pentru reducerea cheltuielilor la CEH. Mai multe sindicate de la nivelul Complexului Energetic Hunedoara au încheiat, astăzi, un protocol prin care susţin că sunt de acord cu anumite măsuri ce se impun în vederea reducerii cheltuielilor la nivelul societăţii. Una dintre acestea vizează renegocierea unor clauze din contractul colectiv de muncă, fapt ce ar duce la scăderea cheltuielilor cu circa 3 milioane de lei/ lună. “Administratorul special a adus la cunoştinţa invitaţilor, ca în urma întâlnirii din data de 11.02.2016 cu conducerile executive ale sucursalelor s-a hotărâtCItește mai departe


PRESEDINTELE ANSVSA VREA CA TOTI FURNIZORII DE LAPTE SA FIE VERIFICATI

Presedintele Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare, Andrei Butaru a declarat la Comisia de Agricultura din Camera Deputatilor ca se va îndrepta cu verificarile spre materia prima și toți furnizorii de lapte. Laptele suspectat a fi contaminat provenea de la doua ferme din Argeș și Dolj. Potrivit directorului DSV Dolj, cele doua ferme au livrat lapte în mai multe locatii, dar pana în prezent, nu au fost înregistrate nereguli. Inspectorii veterinari au identificat prezența bacteriei E-coli în probe prelevate dintr-un lot de 25 de kilograme de brânza proaspata de vaci, produsa la fabricaCItește mai departe


 SPITALELE TREBUIE INTOCMEASCA 2 REGISTRE IN CARE SA RAPORTEZE CAZURILE DEOSEBITE

Ministrul Sănătății, Patriciu Achimas Cadariu, a cerut ca spitalele publice și private să înființeze doua registre si anume Registru de boli transmisibile și evenimente neașteptate și Registrul de complicații asociate îngrijirilor medicale. Acestea vor fi verificate perioadic de către reprezentanții desemnați ai direcțiilor de sănătate publică județene. Pentru a stimula o acțiune proactivă a Direcțiilor de Sănătate Publică, în vederea centralizării situațiilor epidemiologice și a cazurilor clinice deosebite, Ministrul Sanatatii a cerut infiintarea a doua registre, care vor fi verificate saptamanal. „Pana in acest moment exista un ordin al ministerului,CItește mai departe


Primăvară social-democrată în municipiul Lupeni

Ziua Mărțișorului a fost astăzi prilej de bucurie pentru doamnele și domnișoarele din Lupeni, care au fost felicitate de o generoasă echipă a organizației locale a PSD Lupeni. Pe o vreme frumoasă de primăvară , un număr aproximativ de 50 de membrii ai PSD Lupeni,  avându-i în frunte pe Cornel Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni şi preşedintele organizaţiei, deputatul Cristian Resmeriţă, au luat cu ”asalt” toate cartierele, străduţele  şi instituţiile din municipiul Lupeni,  pentru a le face o bucurie doamnelor și domnișoarelor, cărora le-au împărțit mii de mărţişoare, adresându-le frumoase urări cuCItește mai departe


Licenţe pentru cursele speciale

  Consiliul Judeeţan Hunedoara a atribuit licenţele de transport pentru firmele care au încheiat contracte pentru serviciile de transport cu Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului, respectiv Complexul Energetic Hunedoara. Legislaţia în vigoare prevede că transportul judeţean de persoane prin curse regulate speciale poate fi efectuat de către operatorii de transport rutier care au încheiat un contract cu un beneficiar sau cu cel care a angajat serviciul de transport, in baza licenţelor de traseu şi a caietelor de sarcini eliberate de autorităţile administraţiei publice de la nivel judeţean inCItește mai departe


Şoferiţele, răsplătite cu mărţişoare de poliţiştii hundoreni

Poliţiştii rutieri hunedoreni  au oferit, de 1 Martie, mărţişoare, urări şi recomandări femeilor aflate la volan, urându-le „o primăvară lipsită de incidente în trafic”.  Cu ocazia zilei de 1 Martie, Polițiștii Serivicului Rutier din cadrul IPJ Hunedoara, au oprit în trafic femeile aflate la volan, pentru a le oferi un mărţişor şi pentru a le ura ”o primăvară frumoasă şi lipsită de incidente în trafic”, tradiția având o vechime de peste 10 ani. Ca în fiecare an , pentru a le înfrumuseța ziua ,  ofițerii și subofițerii au oprit  mașinile conduse deCItește mai departe


Nuntași ”de aur” ai Uricaniului, oaspeți de seamă ai primarului Buhăescu

Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu a avut astăzi oaspeți de seamă la sediul Primăriei. Acesta a invitat azi o parte din cuplurile din oraș care au aniversat „50 de ani de căsnicie”, la o întâlnire specială în care au fost premiați de către administrația publică locală. Rând pe rând, fiecare familie ”de aur” din orașul Uricani a primit din partea conducerii Primăriei un mic dar constând în premii în bani, diplome, flori, șampanie și tablouri personalizate, toate oferite într-un cadru cadru festiv, încărcat de simpatie și emoție față de acești oameniCItește mai departe


RESTRICȚII DE APĂ, MARȚI, LA PETROSANI

S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani anunta restrictie in furnizarea apei potabile pentru: Marti , 02.03.2016 in orasul: Petrosani – intre orele 09:00 – 14:00. Zona afectata: str. Constantin Mille, Gen. Vasile Milea, Zorilor. Motivul restrictiei: executare cuplare la retea alimentare cu apa sc. 1 din bl. A, str. Constructorul. Mulţumim pentru înţelegere, Birou Presa S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani [slideshow_deploy id=’27126′]


Accident rutier pe DN 76. Două autoturisme au fost implicate

Trei  persoane au fost rănite în cursul zilei de ieri, în urma unui accident produs pe DN 76, în care au fost implicate 2 autoturisme. Purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, subcomisarul Bogdan Nițu a declarat că ” În data de 29.02.2016, în jurul orei 17:25 o conducătoare auto în vârstă de 35 de ani, din comuna Tomeşti, care  conducea un autoturism pe strada Plopilor, din localitatea Baia de Criş, a pătruns în DN 76 fără a acorda prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 37 de ani,CItește mai departe


Bunuri în valoare de peste 100.000 euro confiscate de polițiștii hunedoreni

  În perioada 26-28.02.2016, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Deva, cu sprijinul colegilor de la I.P.J. Sibiu, au efectuat percheziții la 6 adrese din municipiul Mediaș, judeţul Sibiu, toate aparținând unui suspect în vârstă de 37 de ani, din Mediaș și 5 la adrese din municipiul Deva. În urma verificărilor efectuate în teren , au depistat bunuri pentru care posesorii nu au putut prezenta documente de provenienţă şi care sunt susceptibile de a proveni din comiterea de infracțiuni. ” Valoarea  bunurilor ridicate în vederea continuării cercetărilor depășește 100.000 euro (exemplificând, menţionăm:CItește mai departe


DSVSA HUNEDOARA NU PREVEDE IN ACEST MOMENT CONTROLUL PRODUSELOR LACTATE

In urma cu o luna, bacteria E.Coli a inceput sa faca victime in randul bebelusilor. Daca pana acum s-au facut teste cu privire la apa, fructele si hrana noilor nascuti  si nu a fost identificata aceasta tulpina, acum inspectorii sanitari veterinari au identificat care este cauza acestor imbolnaviri. Bacteria a fost descoperita in produsele lactate ale unui producator din Arges. Desi tot mai multi bebelusi din Arges cu probleme digestive sunt internati de la o zi la alta, inspectorii sanitari veterinari din Hunedoara nu au stabilit realizarea unor controale laCItește mai departe


Aproximativ 150 de preşcolari din Petroşani primesc tichete sociale

Începând de astăzi, părinţii cu venituri modeste sunt aşteptaţi să depună cererile pentru tichetele de grădiniţă. Beneficiarii acestui program sunt copiii care provin din familii defavorizate, iar Guvernul alocă 50 de lei lunar pentru fiecare copil. Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Petroşani au pus la punct ultimele detalii, iar părinţii care au venituri foarte mici sunt aştptaţi să vină şi să depună cererile pentru a beneficia de ajutor. “Se acordă stimulente educaţionale pentru participarea în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din famili defavorizate. este vorba de stimulareaCItește mai departe


Mama care și-a ucis pruncul și l-a aruncat în Jiu, la Lupeni, a fost depistată

Femeia are 26 de ani și este din municipiul Lupeni, iar polițiștii și procurorii au dat de urma ei cu ajutorul medicilor de la Spitalul de Urgență din Petroșani. La unitatea a venit, ieri seară, o tânără care acuza dureri și sângerări, iar în urma controlului medical s-a stabilit că născuse recent. Cadrele medicale au anunțat autoritățile, iar în urma anchetei și audierilor efectuate de procurori și polițiști, femeia a recunoscut că este mama fetiței descoperite moartă pe malul Jiului de Vest în Lupeni. Reamintin că descoperirea macabră a fostCItește mai departe


Servicii medicale pentru elevi

  Direcţia de Asistenţă Socială din Petroşani caută să contracteze servicii de medicină şcolară. La Petroşani sunt mai multe unităţi de învăţământ, iar pentru acestea este nevoie de prestarea unor servicii medicale. Astfel, DLAS caută să încheie contracte cu medicii de familie. “În conformitate cu prevederile H.C.L. nr.44/2016 privind aprobarea încheierii unor contracte de servicii de asistență medicală școlară cu medicii de familie, pentru unitățile de învățământ în care nu există cabinete medicale școlare, Direcția de Asistență Socială Petroșani urmează să încheie contracte de prestări servicii de asistenţă medicală înCItește mai departe


CURSURILE POSTUNIVERSITARE LA MARE CAUTARE

 Mai sunt doua saptamani pana la finalizarea inscrierilor la cursul postuniversitar  “Managementul serviciilor in instituriile publice”. Cursul din domeniului stiintelor administrative vor putea fi efectuate atat in cadrul Universitatii din Petrosani, cat si la Liceul Grigore Moisil din Deva. Scopul acestui program este formarea competentelor specifice si perfectionarea cunostintelor angajatilor cu studii superioare dn cadrul institutiilorpublice. Cursurile se vor derula la sfarsitul saptamanii, iar taxa de scolarizare este de 1000 de lei. “Managementul in institutiile publice are 30 de credite, iar cei care lucreaza in acest domeniu stiu ca acesteCItește mai departe


Copiii nimănui

  În timp ce zeci sau poate chiar sute de cupluri din Valea Jiului încearcă să aibă un copil, sunt mame care le dau naştere pruncilor, iar apoi îi aruncă sau îi lasă în grija autorităţilor. În acest caz, există o şansă pentru cei care nu pot concepe un copil. Spre exemplu, la Petroşani de la începutul anului şi până acum, reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au realizat o anchetă pentru adopţie. “Nouă ni se cer anchetete de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului,CItește mai departe


UPDATE !Conducerea Pregoterm Vulcan,  reţinută de procurori

Marius Danci, directorul Pregoterm Vulcan, şi Cezar Conceriu, adjunctul societăţii. au fost reţinuţi, luni seară, de procurorii hunedoreni într-un dosar penal ce vizează delapidarea societăţii. Potrivit informaţiilor noastre, prejudiciul a fost calculat la valoarea estimativă de 800 mii lei. De asemenea, pe bunurile lui Marius Danci a fost instituit sechestru asigurător, dat fiind faptul că este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni de prejudiciu. UPDATE ! Directorului Pregoterm, Marius Danci și adjunctul acestuia au fost puşi, marţi sub contol judiciar de procurorul de caz. Danci este cercetat de procurori pentru delapidare, abuzCItește mai departe


3500 de locuri în clasa pregătitoare

  Înscrierile în clasa pregătitoare au început încă de ieri. La nivelul judeţului Hunedoara sunt disponibile aproximativ 3500 de locuri. Părinţii au timp să îşi înscrie copiii în clasa 0 până pe data de 18 martie. A doua etapă de înscriere a celor mici are loc în perioada 30 martie – 8 aprilie. În perioada 25– 26 martie va avea loc afişarea în unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului şcolar şi al unităţilor de învăţământ a candidaţilor înmatriculaţi, a numărului de locuri rămase libere şi a listei copiilor neînscrişiCItește mai departe


Sistări de apă în județul Hunedoara

Se sisteaza furnizarea apei potabile :  –in localitataea Deva,  in data de 02.03.2016, intre orele 08:30-17:00, pe strazile: Eminescu( de la Calugareni la Libertatii), Baritiu, L.Blaga, P-ta Unirii, 1Decembrie(de la Libertatii la A.Vlaicu), A.Vlaicu, pentru cuplare conducta noua intre strazile L.Blaga si Baritiu, lucrari executate in cadrul Proiectului „Extinderea si reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata in judetul Hunedoara”, finantat de Uniunea Europeana prin Programul Operational Sectorial Mediu –in localitataea Deva,  in data de 02.03.2016, intre orele 08:30-17:00, pe strazile: Eminescu( de la Calugareni la Libertatii), Baritiu, L.Blaga, P-taCItește mai departe


Premianții fără premii/ Bogdan Tănasă , omul care oferă bucurie celor necăjiți

Pe următorul protagonist al campaniei l-am descoperit întâmplător. Este din Iași și ceea ce ne-a reținut atenția au fost activitățile lui și ale prietenilor săi. Bogdan Tănasă a ales să ofere bucurie, siguranță, zâmbete și demnitate celor necăjiți. A reușit până acum să construiască opt case pentru copiii nevoiași. Identifică cazuri dramatice, își mobilizează prietenii și le reconstruiește casele pentru ca acestea să redevină cămine pentru sufletele de acolo. A reușit să adăpostească, de fapt nu este corect așa, a reușit să redea demnitatea unui număr de 24 de copiiCItește mai departe


1 MARTIE. Obiceiuri şi tradiţii de Mărţişor

1 MARTIE. Românii sărbătoresc venirea primăverii într-un mod unic, la începutul lunii martie. După vechiul calendar roman, 1 Martie era prima zi din an şi se celebra sărbătoarea „Matronalia” la care se desfăşurau serbările lui Marte, zeul forţelor naturii, al primăverii şi al agriculturii.  An de an de 1 Martie ne recapatam speranta, optimismul, credinta in mai bine si sporul in toate. Martie este momentul in care oamenii incep sa caute primul ghiocel, ca semn al venirii primaverii cu adevarat. Acum frigul incepe sa se impleteasca cu razele soarelui, intunericulCItește mai departe


Noi investigații la afaceriștii din industria lemnului

Consiliul Concurenței a extins investigația pe piața masei lemnoase și a efectuat noi inspecții la sediile a șase companii printre care și firme din județul Hunedoara. În acest sens, Consiliul Concurenței a inspectat companiile Holzindustrie Schweighofer, Egger România, Kronospan Sebeș, Silva Logistic Services, Alredia și Lacul Codrilor. „Au apărut noi indicii privind posibile înțelegeri între companii din domeniu pentru împărțirea pieței, surselor de aprovizionare și fixarea prețurilor în cadrul licitațiilor organizate de Romsilva. Aceste noi indicii ne-au determinat să extindem investigația la nivel național” , a declarat președintele Consiliului Concurenței, BogdanCItește mai departe


Crimă înfiorătoare. Ucis în bătaie şi aruncat într-o râpă!

  Crimă înfiorătoare în satul Romos, unde un bărbat de 61 de ani a fost ucis în bătaie, iar trupul său a fost aruncat într-o râpă cu gunoaie, de la marginea satului Romos. Principalii suspecţi sunt doi localnici, unul de 24 de ani şi celălalt de 38 de ani. Se cunoşteau cu victima şi, procurorii spun că, pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict spontan izbucnit chiar în locuinţa victimei, l-au lovit pe bărbat cu pumnii şi picioarele. În urma agresiunii, bătrânul a decedat, iar agresorii au vrutCItește mai departe


Demiteri şi numiri la vârful Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică

  Hunedoara. Fostul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, Liviu Gabriel Dumitru, nu mai are calitate de membru. Şi Vasile Bârea şi-a pierdut acest statut. Locul lui Liviu Dumitru a fost luat de Marcel Zaharie, cel care a preluat atribuţiile de inspector şef al IPJ Hunedoara după transferul lui Liviu Gabriel Dumitru la Centrul Chinologic Sibiu. De asemena, Vasile Bârea a fost înlocuit în ATOP pentru că şi-a dat demisia  din funcţia de consilier, iar în locul său a fost desemnat consilierul judeţean Florian Toma. În conformitate cuCItește mai departe


Pompierii sunt în alertă!

Militarii sunt pregătiți să intervină în sprijinul autorităților administrației publice locale și populației din zonele pentru care hidrologii au emis o atenționare. Astfel, sub atenționare de Cod Galben de inundații sunt mai multe râuri din județele: Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița Năsăud, Caraș Severin, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Sălaj, Satu Mare și Vâlcea. Atenționarea este valabilă până miercuri, la ora 12.00. Având în vedere că sunt preconizate scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide, care pot produce efecte asupra populației și mediului, în județele aflate sub incidența atenționărilorCItește mai departe