De ce nu pleacă angajaţii CEH la pensie?

La nivelul Complexului Energetic Hunedoara sunt aproape 1000 de persoane care îndeplinesc condiţiile de pensionare. La fiecare protest, minerii au cerut să iasă la pensie cei care îndeplinesc condiţiile. Există o problemă. Măsura nu poate fi aplicată, iar administratorii nici nu doresc să o aplice în cazul tuturor.

mineri

“E foarte greu să îi pensionăm. Spre exemplu în minerit ar trebui pensionaţi foarte mulţi, dar nu ne permitem acest lucru pentru că nu avem alţii care să îi înlocuiască. Nu ne dorim ca minerii şi energeticienii să fie afectaţi de această măsură”, a declarat Florin Săftoiu, reprezentantul Casei de Insolvenţă GMC Craiova.

Potrivit sursei citate, persoanele care iasă la pensie ar trebui să beneficieze, potrivit CCM de 13 salarii, în timp ce la disponibilizări ar trebui acordate 24 de salarii, iar societatea nu deţine aceste fonduri.

[slideshow_deploy id=’19661′]