Școlile își pot forma consilieri de etică la Universitatea de Vest din Timișoara

În contextul în care tot mai multe scandaluri pătează imaginea școlilor românești și într-un moment în care Ministrul Educației, Adrian Curaj, vorbea despre nevoia elaborării unui cod de etică, Universitatea de Vest din Timișoara vine cu o soluție la problema eticii în unitățile de învățământ. Astfel, instituția anunță crearea unui program postuniversitar pentru consilierea etică în școli.

creditul-pentru-studenti-doar-daca-ai-un-loc-de-munca-18518876

Abordarea programului este interdisciplinară și răspunde nevoilor legislative, dar mai ales realității complexe din mediul preuniversitar românesc. Inițiativa se pliază pe strategia UVT de a se implica în problemele reale ale comunității, în vederea consolidării unei culturi a integrității și a eticii în școală.

Consilierii de etică formați vor fi capabili să utilizeze cunoștințele de specialitate pentru identificarea și interpretarea unor situații, probleme etice în context școlar, să argumenteze alegerea unor strategii de proiectare a intervențiilor la nivelul instituției școlare și să aplice în contexte specifice metode tehnice și proceduri de monitorizare, diagnoză și intervenție.

Necesitatea unui asemenea program este confirmată și de cele mai recente situații neplăcute din școli, când mai multe cadre didactice au dat dovadă de lipsă de etică. Din păcate, astfel de situații au loc în școli de mai mult timp și este nevoie de o schimbare. Soluția identificată de noi este tocmai acest curs postuniversitar, prin care ne dorim instruirea personalului din unitățile de învățământ. Lucrăm de mai mult timp la el, astfel că în următoarele zile va putea primi și ultimele aprobări necesare, spune rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Grupul țintă îl reprezintă persoanele cu studii superioare care doresc să se formeze în vederea îndeplinirii atribuțiilor de consilieri de etică din școli. Într-o primă etapă, cursul se adresează profesorilor și directorilor din învățământul preuniversitar, fără a exclude înscrierea persoanelor interesate care lucrează în alte domenii. În perspectivă, cursul postuniversitar poate fi adaptat și pentru formarea consilierilor și avertizorilor de integritate din alte instituții publice.

Programul va funcționa cu o grupă formată din cel puțin 16 persoane, absolvenți ai nivelului licență. Admiterea se face pe bază de cerere și dosar de înscriere, iar durata standard a studiilor va fi de un semestru. Cursul postuniversitar a fost aprobat de Consiliul Facultății de Sociologie și Psihologie și trimis spre aprobare Senatului UVT.

[slideshow_deploy id=’27028′]