vineri, martie 4th, 2016

 

Se împlinesc 30 de ani de la cea mai grea pierdere suferită de INSEMEX

În această lună se împlinesc 30 de ani de la unul dintre tragicele evenimente care au îndoliat mineritul din Valea Jiului. În anul 1986, în nici 24 de ore, în urma a două explozii consecutive de metan, la E.M. Vulcan au fost accidentate 36 de persoane, dintre care 25 au decedat. Printre cei 25 de mineri morţi, în goana comunistă după cât mai mult cărbune, s-au aflat şi 5 specialişti de renume de la Centrul de Cercetare şi Securitate minieră Petroşani (INSEMEX). Pe 20 martie 1986, la E.M. Vulcan, înCItește mai departe


Reabilitarea termică a Spitalului din Vulcan se va face prin Fondul Națiunilor Unite

Succesul obținut de autoritățile locale din municipiul Vulcan în materializarea unor proiecte inițiate de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) din România, prin Fondul Global de Mediu, succes certificat de obținerea Premiului I la nivel de țară în ceea ce privește investițiile realizate prin PNUD, au deschis oportunitatea unor noi finanțări din partea Națiunilor Unite pentru proiectele administrației locale de la Vulcan, în ceea ce privește „Îmbunătăţirea eficienţei energetice la gospodăriile şi comunităţile cu venituri reduse din România”. Un nou proiect de acest fel, accesat de specialiștii Primăriei din Vulcan, esteCItește mai departe


Fostul co-preşedinte al ALDE Hunedoara,  proaspăt vicepreşedinte al PSRO

PSRO Hunedoara  are un nou vicepreşedinte, în persoana lui Marian Muntean, cel care a schimbat în ultimii doi ani mai multe partide. Până de curând,  Marian Munean a fost co-preşedinte al ALDE, funcţie pe care a deţinut-o din luna octombrie a anului 2015, când a plecat din PNL, unde era prim- vicepreşedinte. În PNL s-a înscris în septembrie 2014, asta după ce până atunci a fost membru al PPDD, partid pe listele căruia a obţinut în 2012 un post de consilier local. Mutarea lui, cu arme şi bagaje cum s-arCItește mai departe


„Şcoala Siguranţei Tedi” în judeţul Hunedoara

Proiectul educaţional naţional „Şcoala Siguranţei Tedi” se bazează pe un parteneriat public – privat şi este iniţiat de Tymbalrk Maspex România, prin brandul Tedi, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliţia Română. Activităţile proiectului sunt destinate învăţătorilor şi elevilor din clasa I din toată ţara. Scopul demersului preventiv îl constituie creşterea siguranţei copiilor, prin dezvoltarea abilităţilor de recunoaştere a situaţilor de risc, a pericolelor ce îi pot ameninţa, punând accent pe descrierea modalităţilor de protecţie. Domeniile de interes pentru această categorie deCItește mai departe


Arii protejate din judeţul Hunedoara au nevoie de custode

O serie de arii naturale protejate din judeţul Hunedoara au nevoie de custode, iar Agenţia de Protecţie a Mediului Hunedoara își exprimă speranța că entități eligibile ca ONG-uri, UAT-uri, universități vor fi interesate de obținerea custodiei acestora.   Demersul are drept scop asigurarea unui management corespunzător al patrimoniului verde al județului. Ariile protejate pentru care se caută custode sunt Locul fosilifer Lăpugiu de Sus, Pădurea Chizid, Apele mezotermale Geoagiu-Băi, Rezervația Boholt, Cheile Cernei, Dealul Cetății împreună cu Dealul Colț și Dealul Zănoaga; Dealul Cetății Deva, Pădurea Bejan, Rusca Montană, împreunăCItește mai departe


Fiscul vrea să lase Petroşaniul în frig?!

Contestaţie la decizia de amânare a procedurii falimentului pentru Termoficare SA Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara a contestat în instanţă decizia comitetului creditorilor de la Termoficare SA prin care s-a dispus amânarea intrării în faliment a societăţii de termoficare. În data de 15 februarie, comitetul creditorilor de la SC Termoficare SA Petroşani a luat decizia ca intrarea în faliment să fie amânată până după finalizarea furnizării agentului termic. Numai că Fiscul nu este de acord şi vrea ca falimentul să fieCItește mai departe


BURSA LOCURILOR DE MUNCA LA PETROSANI

Aproximativ 50 de persoane au fost prezente dis de dimineata la bursa locurilor de munca, organizata de Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca Petrosani, datorita cererii de forta de munca. Majoritatea celor care au venit in speranta ca isi vor gasi un loc de munca au fost persoane de peste 30 de ani. Acestia au cerut detalii celor 7 angajatori cu privire la sarcini, program si remuneratie, insa unii au fost reticienti datorita faptului ca nu sunt calificati in niciun domeniu.  „Eu nu am nicio calificare. Pana acum am lucratCItește mai departe


343 de copii înscriși în clasa pregătitoare doar într-o zi

  Prima zi, peste 300 de cereri depuse pentru înscrierea la grădiniță. Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a centralizat situaţia preliminară privind înscrierea în clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2016-2017. Potrivit datelor înregistrate în sistem, în prima zi de înscriere, luni, 29 februarie, până la ora 20:00, au fost completate la nivel naţional 22.007 cereri. Dintre acestea, 19.417 cereri (88,2%) vizează copiii cu vârsta de 6 ani, împliniţi înainte de data de 1 septembrie 2016, iar 2.590 de cereri (11,8%), copiii cu vârsta de 6 ani (împliniţi începând cu data de 1CItește mai departe


Marius Danci contestă controlul judiciar

  Directorul Pregoterm Vulcan contestă controlul judiciar. Marius Danci este numulțumit de controlul judiciar astfel că acesta a depus o cerere prin care contestă măsura. Dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Petroșani are termen în data de 8 martie, atunci când Danci află dacă instanța menține sau nu măsura împotriva sa.  Danci este cercetat de procurori pentru delapidare, abuz în serviciu şi purtare abuzivă, în timp ce adjunctul acestuia, Cezar Conceriu  este cercetat pentru complicitate la delapidare. [slideshow_deploy id=’17636′]


CEH: Șase baze de date dau bătăi de cap administratorilor judiciari

  Săptămâna viitoare aflăm numărul exact al cererilor de înscriere la masa credală a CEH. Termenul pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii CEH a expirat în dta de 22 februarie, însă chiar şi în această săptămână încă s-au mai primit astfel de documente. Administratorul judiciar al CEH întâmpină probleme în definitivarea tabelului de creanţe al Complexului Energetic Hunedoara. Contabilitatea societăţii energetice nu este structurată într-o singură bază de date, iar acest aspect le dă bătăi de cap administratorilor judiciari. “Sunt probleme la CEH pentru că nu auCItește mai departe


Mărțișoare din suflet

Elevii Cercului de Metaloplastie de la Clubul Copiilor din Petroșani și elevii de la Colegiul tehnic Dimitrie Leonida își expun munca. „Primăvara începe cu noi” , acesta este sloganul expoziției de mărțișoare care va avea loc luni, 7 martie în sala de expoziții a Casei de Cultură a Studenților din Petroșani. “Vor expune” Copiii cu suflet special” alaturi de elevii cercului de metaloplastie…o expozitie inedita care ne va bucura sufletul si din care, sunt sigura , vom avea foarte multe de invatat”,  spun organizatorii. [slideshow_deploy id=’19869′]  


O nouă amânare a pronunţării în dosarul de executare silită a lui Adrian Gărdean  

  Tribunalul hunedoara nu a ajuns la nici un rezultat deocamdată în privinţa sentinţei în dosarul de executare silită a omului de afaceri Adrian Gărdean. Magistraţii au amânat pronunţarea cu încă o săptămână, respectiv pentru data de 10 martie, motivând că este nevoie de timp pentru deliberare. De precizat că, la instanţa de fond, respectiv la Judecătoria Petroşani, magistraţii au respins contestaţia la executare formulată de Adrian Gărdean şi au stabilit că omul de afaceri e bun de plată. Potrivit sentinţei pronunţate de Judecătoria Petroşani în procesul dintre Adrian Gărdean CItește mai departe


Anunt de Partcipare selectie proiecte la Legea 350 -Primaria Petrosani

ANUNŢ DE PARTICIPARE pentru atribuirea de contracte de finanţare nerambursabilă în conformitate cu prevederile Legii nr. 350 din 2 decembrie 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general secţiunea Servicii religioase/Culte şi secţiunea Servicii sportive   1. Denumirea, adresa, numărul de fax, adresa de e-mail ale autorităţii contractante şi ale biroului de la care se pot obţine, după caz, informaţii suplimentare: MUNICIPIUL PETROŞANI, strada 1 Decembrie 1918 nr. 93, cod poştal 332019, telefon +40 254541221, fax +40 254545903, [email protected], [email protected], informaţii suplimentare se potCItește mai departe


PRIMAVARA-SEZONUL INCENDIILOR DE VEGETATIE USCATA

Primavara este caracterizata de numarul mare de incendii datorate igienizarii terenurilor de vegetatie uscata. De cele mai multe ori, igienizarea se face fara ca oamenii sa-si ia masuri de precautie, fapt care poate duce la pagube insemnate si chiar pierderi de vietiomenesti. In aceasta perioada a anului, numarul interventiilor la astfel de cazuri este alarmant, fapt pentru care comandantul Detasamentului de Pompieri din Petrosani vine cu sfaturi, pentru ca oamneii sa evite astfel de evenimente neplacute. „In primul rand nu ar trebui sa igienizeze terenurile prin ardere, dar daca oCItește mai departe


Condamnarea îi aduce sfârşitul activităţii de poliţist

Adrian Sucilă, poliţistul din Vulcan condamnat pentru act sexual cu un minor, va trebui să se reorienteze profesional. Odată cu motivarea sentinţei definitive, contractul de muncă al poliţistului cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara va înceta. De precizat că Adrian Sucilă a rămas cunoscut nu numai pentru procesele care se leagă direct de numele familiei viceprimarului Angela Stoica, ci şi pentru lupta dură pe care a dus-o în instanţă cu fostul şef al IPJ Hunedoara, Liviu Gabriel Dumitru şi în care a reuşit să dovedească faptul că dreptatea esteCItește mai departe


Doi hunedoreni și-au pierdut viața din cauza gripei

 La nivel național 17 persoane au murit din cauza gripei în săptămâna 22 – 28 februarie, însă numărul total de decese la cazuri confirmate cu virus gripal atinge cifra 50 de la începutul sezonului de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute. Două decese s-au înregistrat și în județul Hunedoara. De la începutul sezonului de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute, gripei și SARI și până la data de 1 martie au fost confirmate cu laboratorul 764 de cazuri de gripă: 671 cazuri tip A, subtip H1 sezonier, 37 cazuri tip A, subtipCItește mai departe