Adrian Sucilă: „Nedreptatea întregii sentinţe mă nemulţumeşte”!
Proaspăt intrat în greva foamei, Adrian Sucilă susţine că sentinţa de condamnare a lui este nedreaptă şi că nu are la bază probe certe care să ateste vinovăţia lui. Mai mult, spune acesta, nici presupusa victimă – fiul minor la acea dată al fostului viceprimar din Vulcan – nu a recunoscut niciun moment că ar fi fost abuzat sexual de Sucilă.
Adrian Sucilă a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare şi interzicerea mai multor drepturi, inclusive de a se apropia, timp de doi ani, de membrii familiei Stoica. De precizat că, după rămânerea definitivă a condamnării, fostul poliţist a fost pus pe liber, după ce raporturile de muncă dintre el şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara au încetat. „Am ales această formă de protest pentru a încerca să găsesc o soluţie de a repune un dosar în care nu există nicio probă împotriva mea şi a celeilalte părţi şi pentru a obţine o soluţie dreaptă. Anchetatorii spun că în acest dosar existau filmuleţe. Nu a apărut niciun filmuleţ. Că existau fotografii, nu a apărut nicio fotografie. Că interceptările crează suspiciunea rezonabilă de săvârşire a faptei. Interceptările nu sunt autentice. De la dosar lipsesc autorizaţiile de intreceptare. Cât priveşte SMS-urile de care s-a făcut vorbire, compania de telefonie a comunicat instanţei de judecară că numărul de telefon nu conţine date de trafic. Atunci cum s-au trimis acele SMS-uri? Consider că este o măsură abuzivă. În prima instanţă de fond am fost achitat de două infracţiuni, m-au trimis pentru a treia unde nu ai parte vătămată.Partea vătămată creată de ei a declarat de fiecare dată că nu s-a întâmplat aşa ceva”,a declarat Adrian Sucilă. Fostul poliţist a precizat că este nemulţumit de „nedreptatea întrgii sentinţe” şi a precizat că, din punctul lui de veder, ambele instanţe au dat sentinţă de condamnare pentrua nu se putea îndrepta ulterior împotriva statului român
„Dacă m-ar fi achitat instanţa de recurs, mă puteam îndrepta împotriva statului român şi ar fi avut de plătit cei care m-au trimis 6 luni după gratii. Orice ar vorbi avocatul în instanţă, se resping cererile pe bandă rulantă, dar ce spune procurorul este sfânt. Nedreptatea întregii sentinţe mă nemulţumeşte”, a declarat Sucilă.
[slideshow_deploy id=’13837′]