Alţi 2 km de autostradă se surpă?
Autostrada Orăştie-Sibiu pare a fi un real pericol pentru miile de conducători auto care tranzitează acest sector de drum. Nici nu a trecut inaugurarea şi o porţiune s-a surpat, iar acum există informaţii potrivit cărora ar mai trebui demolaţi alţi doi kilometri din aceeaşi autostradă.
„Vă rog să îmi spuneţi care este în acest moment stadiul lucrărilor la autostrada Orăştie-Sibiu,pe porţiunea care a fost deja demolată, întrucât se constată în teren că lucrările merg într-un ritm foarte lent şi de asemenea se vehiculează de către persoane resposabile din Ministerul Transporturilor că mai trebuiesc demolaţi complet alţi 2 km de autostradă din acea porţiune”, susţine un parlamentar.
Autostrada Orăştie-Sibiu s-a surpat la câteva luni de la inaugurare. Din draba de a tăia pamblica, în perioadă electorală, nu s-au mai respectat cantităţile de materiale sau calitatea lor, iar efectul a fost vizibil.
Contractul cu firma italiana Impregilo pentru Lotul 3 din Sibiu – Orastie, autostrada inchisa si demolata partial la mai putin un an de la inaugurare a fost reziliat. Se va demara o cerere de oferta pentru un nou constructor pentru zona de 200 de metri demolata plus inca 300 de m unde au aparut fisuri.
[slideshow_deploy id=’19661′]