Sucilă a rămas în greva foamei
Adrian Sucilă nu renunţă la protestul declanşat luni lângă sediul Judecătoriei Petroşani şi spune că va continua greva foamei chiar cu preţul vieţii.
Fostul poliţist vulcănean Adrian Sucilă vrea să atragă atenţia asupra nedreptăţii care consideră că i s-a făcut prin condamnarea sa în acest dosar şi spune că nu renunţă la greva foamei chiar şi cu preţul vieţii. „Până acum sunt OK, Important este să se descopere dreptatea şi să întorc acest dosar înapoi. Sper ca prin protestul meu să atrag atenţia asupra factorilor responsabili, a unei comisii care poate să verifice modalităţile în care s-au aplicat pedepsele atât mie, cât şi inculpatei Stoica Mihaela. Până la urmă, nu sunt nebun să îmi pun îm pericol siguranţa şi viaţa dacă aş fi vinovat. Eu spun că nu sunt vinovat şi pentru asta mă aflu aici”, a explicat Adrian Sucilă. Prin intermediul avocatului său, acesta vrea să promoveze un recurs în casaţie, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă trebuie să aştepte comunicarea deciziei Curţii de Apel Alba Iulia, prin care a fost condamnat definitiv. „Rămân în greva foamei chiar şi cu preţul vieţii. Poate cineva în ţara asta se va sesiza şi va vedea cum se dau sentinţele”, a mai spus fostul poliţist vulcănean.
Adrian Sucilă a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare şi interzicerea mai multor drepturi, inclusiv de a se apropia, timp de doi ani, de membrii familiei Stoica. După rămânerea definitivă a condamnării, raporturile de muncă dintre el şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara au încetat, conform legii.
[slideshow_deploy id=’20328′]
« Termen în dosarul lui Frigescu (Știre anterioară)
(Următoarea știre) „ELENA SI ANA, REGINE IN EXIL”- UN ALTFEL DE CURS PENTRU LICEENI DEVENI »