Dosarul de evaziune fiscală şi delapidare a lui Alin Simota continuă cu adminsitrarea de probe

Noi probe sunt administrate în doarul în care Alin Simota, împreună cu alte 14 persoane au fost trimise în judecată pentru evaziune fiscală şi delapidare, prejudicial fiind calculat la 4 milioane de lei.

simota_alin_tifet1_75819700

Dosarul instrumentat de procurorii DIICOT a ajuns pe rolul instanţei în luna martie a anului trecut şi de atunci s-au consumat mai multe termene de judecată. La ultimul termen de judecată, de luni, s-a continuat administrarea prbatoriului, iar inculpaţii au fost chemaţi din nou în faţa instanţei de judecată în data de 21 martie 2016.

De precizat că acest dosar a fost constituit după ce, în data de 5 august 2014, sub coordonarea procurorilor DIICOT au fost efectuate opt percheziții simultane la domiciliile unora dintre membrii grupului, precum și la sediile firmelor implicate în circuitul evazionist. Procurorii DIICOT spun că, din probele administrate în dosar rezultă suspiciunea rezonabilă că, în fapt, începând cu anul 2007, Alin Simota împreună cu mai multe persoane din conducerea S.C. Atomis Internaţional Prod S.R.L., S.C. Simar S.R.L., S.C. Atomis Energie S.R.L., S.C. Elco Invest Consult S.R.L., precum şi alte persoane de încredere, a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare şi alte infracțiuni, pentru a obţine beneficii materiale. În contabilitatea primelor două societăţi au fost înregistrate cheltuieli fictive, fiind pe de o parte afectate astfel taxele datorate bugetului de stat (TVA şi impozit pe profit), iar pe de altă parte, în baza acestor acte de cheltuieli fictive, fiind devalizate propriile societăţi cu sume mari de bani. Simota era liderul grupării care avea o structură bine determinată, fiecare membru având sarcini exact delimitate. Oameni de încredere ai afaceristului se ocupau de identificarea unor firme care să emită facturi fictive şi, ulterior, de restituirea sumelor de bani virate prin bănci către aceste firme.

Prin activitatea infracțională derulată prin intermediul firmelor S.C. Atomis Internaţional Prod S.R.L. și S.C. Simar S.R.L, gruparea a creat un prejudiciu de 3.453.402,88 de lei plus accesorii, prejudiciul total prin delapidare fiind de 4.077.977,72 lei RON.

 

 

[slideshow_deploy id=’17636′]