Contestaţia lui Romeo Beja, judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

 Cel puţin până în data de 24 aprilie, Romeo Beja rămâne în închisoare. Contestaţia formulată la decizia Curţii de Apel Bucureşti privind încarcerarea lui va fi analizată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

beja

 

Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti l-au trimis direct la Penitenciarul Rahova, dar Romeo Bja a contestat sentinţa judecătorilor. Beja a  fost găsit vinovat de organizarea mineriadei din anul ’99, dar a fugit imediat din țară și a obținut azil politic în Austria. A formulat, însă, la finele anului trecut o acţiune la Curtea de Apel Bucureşti prin care contesta măsură executării pedepsei. În februarie s-a întors în ţară ca să îşi susţină cauza, asta pentru că instanța nu era dispusă să îi judece cererea în lipsă. Iar asta a însemnat o mare eroare tactică pentru fostul locotenent al lui Cozma, care a stat 11 ani în Austria. A fost recunoscut de magistrat şi ulterior reținut de jandarmi. Surse bine informate aui susţinut că Romeo Beja contesta executarea pedepsei de 5 ani de închisoare, pentru mineriadă din 1999, pentru că a calculat că faptă s-a prescris. A greșit cu câteva zile așa că polițiștii l-au încătușat și l-au dus la penitenciarul Rahova.Romeo Beja a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru instigare la subminarea puterii de stat. A dispărut însă chiar înainte ca sentinţa să rămână definitivă, în 2005. Fostul locotenent al lui Miron Cozma în timpul mineriadelor, Romeo Beja, nu s-a descurajat, totuşi, după arestarea lui direct din sala de judecată a Curţii de Apel  Bucureşti şi a formulat contestaţie la sentinţă.

[slideshow_deploy id=’13835′]