Clubul sportiv Jiul Petroşani, pe plus
După perioade de nelinişte financiară, Clubul Sportiv Jiul Petroşani a ajuns să fie profitabil. Datele financiare arată că instituţia are un profit de aproape 100 de mii de lei.
La data de 29 februarie, veniturile clubului au fost în sumă de 238.345,39 lei, în timp ce cheltuielile au fost de doar 128.684,71 de lei. Cele mai mari cheltuieli ale Clubului sunt cele cu întreţinerea. Doar în luna februarie, clubul a plătit 43.631,14 de lei la capitolul “ncalzit, Iluminat si forta motrica”.
În anii trecuţi, Clubul Jiul Petroşani a trecut printr-o perioadă neagră din punct de vedere financiar. În anul 2005, Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Hunedoara a instituit sechestru asigurător pe unele bunuri ale clubului de fotbal “Jiul” Petroşani, în contul datoriilor pe care acesta le înregistra la bugetul de stat, în sumă de aproape 1,2 milioane de lei. Măsura asiguratorie cuprindea mai multe maşini de tuns iarba, de trasat gazonul, bănci, scaune şi diverse piese de mobilier, dar şi pe conturile clubului.
[slideshow_deploy id=’20328′]