Din 2016, deducerea personală pentru copiii în întreţinere se acordă ambilor părinţi
Conform legislaţiei, deducerea personală este un beneficiu fiscal oferit salariaţilor cu un venit brut mai mic de 3.000 de lei pe lună, care variază în funcţie de numărul persoanelor aflate în întreţinere şi care se acordă doar la locul de muncă unde salariatul are funcţia de bază declarată. Dacă până la finalul anului trecut deducerea personală pentru copiii minori aflaţi în întreţinere se acorda unui singur părinte, din 2016, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod fiscal, de această facilitate pot beneficia ambii părinţi ai copiilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.
Ca şi până acum, legislaţia în vigoare acordă persoanelor care obţin venituri dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcţia de bază.
Deducerile personale se acordă pe mai multe niveluri, în funcţie de venitul brut lunar din salarii realizat la funcţia de bază, şi sunt stabilite în funcţie de numărul persoanelor aflate în întreţinerea salariatului. Astfel, potrivit Ordinului MFP nr. 52/2016, pentru salariaţii care au un venit brut mai mic sau egal cu 1.500 de lei şi nu au persoane în întreţinere declarate angajatorului, deducerea personală este de 300 de lei, mai mare cu 50 de lei faţă de 2015.
Notă: Salariaţii care au o persoană în întreţinere beneficiază, conform normelor în vigoare, de o deducere personală în cuantum de 400 de lei. Deducerea personală creşte, progresiv, în funcţie de numărul persoanelor aflate în întreţinerea salariatului. Mai multe detalii gasiţiaici.
Mai departe, pentru salariaţii care realizează un venit brut cuprins între 1.501 lei şi 3.000 lei inclusiv, valoarea deducerii personale este degresivă şi se calculează pe baza unor formule care pot fi consultate aici.
Important! Salariații care realizează un venit brut mai mare de 3.000 de lei nu beneficiazăde deducere personală, nici pentru ei înșiși, nici pentru persoanele aflate în întreținerea lor.
Vă reamintim că deducerea personală se acordă persoanelor angajate pe teritoriul României cu contract individual de muncă, indiferent de natura acestuia (normă întreagă/timp parțial, pe durată determinată/nedeterminată etc) exclusiv la acel angajator unde salariatul își declară funcția de bază. Aceasta se acordă de către angajatorii cu sediul sau domiciliul în România, pentru veniturile din salarii, realizate de persoanele încadrate cu contract individual de muncă în condițiile de mai sus.
Valoarea deducerii personale nu se fracţionează în cadrul lunii şi se acordă o singură dată în lună de către un singur angajator. În practică, se acordă la angajatorul unde salariatul are încă în vigoare contractul individual de muncă la data 1 a lunii pentru care se calculează statul de plată.
Notă: Cum valoarea deducerii personale, cât și valoarea salariului la care deducerea personală este acordată în cotă integrală au fost majorate, angajatul va avea anul acesta un salariu ceva mai mare.
Deducerea personală pentru copiii minori se acordă ambilor părinţi
Dacă până la finalul anului 2015, în baza vechiului Cod fiscal, deducerea personală pentru copiii minori aflaţi în întreţinere se acorda unui singur părinte, lucrurile stau diferit acum, odată cu intrarea în vigoare, de la începutul anului, a prevederilor noului Cod fiscal.
Concret, din 2016, ambii părinţi pot beneficia de deducerea personală pentru copiii minori, însă numai la funcţia de bază, cu condiţia ca venitul brut al fiecăruia dintre ei să nu depăşească suma de 3.000 de lei/lunar.
„Pentru copiii minori ai contribuabililor, suma reprezentând deducerea personală se atribuie fiecărui contribuabil în întreținerea căruia/cărora se află aceștia„, este precizat la art. 77 alin (4) din Codul fiscal.
Aplicarea deducerii pentru copilul minor este completată şi de normele de aplicare a actului normativ citat, potrivit cărora „Copilul minor este considerat întotdeauna întreţinut, cu excepţia celor încadraţi în muncă, indiferent dacă se află în unităţi speciale sanitare sau de protecţie specială şi altele asemenea, precum şi în unităţi de învăţământ, inclusiv în situaţia în care costul de întreţinere este suportat de aceste unităţi. În acest caz eventualele venituri obţinute de copilul minor nu se au în vedere la încadrarea în venitul de 300 lei lunar”.
Aşadar, potrivit legislaţiei în vigoare, cu mici excepţii, copiii minori ai salariatului, în vârstă de până la 18 ani împliniți, sunt considerați întreținuți. Pe lângă aceştia, persoane în întreţinere mai pot fi soția/soțul, alți membri de familie, rudele salariatului sau ale soțului/soției acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri, impozabile și neimpozabile, nu depășesc 300 lei lunar.
Normele de aplicare la Codul fiscal reglementează şi situaţia copilului minor provenit dincăsătorii anterioare. În acest caz, dreptul la deducerea personală revine părintelui căruia i-a fost încredinţat copilul şi unuia dintre soţi care formează noua familie.
Pentru copilul minor pentru care s-a dispus plasamentul, dreptul de a fi preluat ca persoană aflată în întreţinere pentru acest copil se acordă:
- persoanei căreia i s-a dat în plasament copilul sau
- ambilor soţi care formează familia căreia i s-a dat în plasament copilul.
În situația în care într-o familie sunt mai mulți copii aflați în întreținere, cu excepția copiilor minori, aceștia vor fi preluați în întreținerea unuia dintre părinți conform înțelegerii dintre părți. În aceste situații contribuabilii vor prezenta plătitorului de venit fie o declarație pe propria răspundere din partea soțului/soției, fie o adeverință emisă de plătitorul de venit din salarii al acestuia/acesteia, după caz, din care să rezulte numărul și identitatea copiilor care sunt preluați în întreținere de fiecare soț/soție.
Copilul minor cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani, încadrat în muncă în condițiile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, devine contribuabil și beneficiază de deducerea personală, situație în care, pentru perioada respectivă, părinții nu mai beneficiază de deducerea personală.
Ce documente trebuie să prezinte salariatul pentru a beneficia de deducerea personală?
Normele metodologice de aplicare a noului Cod fiscal spun că, pentru stabilirea deducerii personale la care are dreptul, contribuabilul va depune la plătitorul de venituri din salarii odeclarație pe propria răspundere, care trebuie să cuprindă următoarele informații:
- datele de identificare a contribuabilului care realizează venituri din salarii (numele și prenumele, domiciliul, codul numeric personal);
- datele de identificare a fiecărei persoane aflate în întreținere (numele și prenumele, codul numeric personal).
În ceea ce priveşte copiii aflaţi în întreţinere care nu sunt minori, la această declaraţie contribuabilul care realizează venituri din salarii va anexa şi adeverinţa de la plătitorul de venituri din salarii a celuilalt soţ sau declaraţia pe propria răspundere a acestuia că nu beneficiază de deducere personală pentru acel copil.
Declaraţia pe propria răspundere a persoanei aflate în întreţinere, cu excepţia copilului minor, trebuie să cuprindă următoarele informaţii:
- datele de identificare a persoanei aflate în întreţinere, cum ar fi: numele, prenumele, domiciliul, codul numeric personal;
- datele de identificare a contribuabilului care beneficiază de deducerea personală corespunzătoare, cum ar fi: numele, prenumele, domiciliul, codul numeric personal;
- acordul persoanei întreţinute ca întreţinătorul să o preia în întreţinere.
Declaraţia trebuie însoţită şi de documente justificative care să ateste persoanele aflate în întreţinere, acte precum: certificatul de căsătorie, certificatele de naștere ale copiilor, adeverință de venit a persoanei întreținute sau declarația pe propria răspundere că nu realizează venituri mai mari decât cele acceptate de lege etc).
Atenţie! Potrivit legislaţiei, persoanele aflate în întreținere pot avea sau nu domiciliu comun cu salariatul în a cărui întreținere se află.
Reglementările în vigoare stabilesc că documentele justificative trebuie prezentate înoriginal şi în copie, angajatorul păstrând copia după ce verifică conformitatea cu originalul.
Important! Declaraţiile pe propria răspundere depuse în vederea acordării de deduceri personale nu se emit ca formulare tipizate.
De asemenea, salariatul este obligat să înştiinţeze plătitorul de venituri din salarii în termen de 15 zile calendaristice de la data la care s-a produs un eveniment care generează o modificare, astfel încât angajatorul/plătitorul să reconsidere nivelul deducerii începând cu luna următoare celei în care s-a produs evenimentul,informeaza avocatnet.ro.
Notă: Deducerea personală nu se fracţionează în funcţie de numărul de ore în cazul veniturilor realizate în baza unui contract de muncă cu timp parţial, la funcţia de bază.
sursafoto:fatitimp.wordpress.com
[slideshow_deploy id=’20328′]