Expoziția „Egiptul Faraonilor” la Muzeul din Deva

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează joi, 17 martie 2016, vernisajul expoziției intitulate „Egiptul Faraonilor”. Evenimentul va avea loc începând cu ora 12.00, la sediul instituției situat în Palatul Magna Curia.

fara

 

Scopul acestui demers este să ofere publicului vizitator o imagine asupra civilizației Egiptului din epoca faraonilor, prin expunerea celor aproximativ o sută de piese originale, la care se adaugă și câteva replici de obiecte precum și panouri informative și explicative. Expoziția este realizată în colaborare cu mai multe muzee din țară care dețin în patrimoniul lor obiecte din perioada amintită, printre aceste instituții numărându-se Complexul Național Muzeal Astra Sibiu, Muzeul Țării Crișurilor Oradea, Muzeul de Istorie Turda, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Muzeul Național Brukenthal Sibiu, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Muzeul Județean Satu Mare și Muzeul Județean Mureș.

Expoziția va putea fi vizitată la sediul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva în perioada 17 martie – 30 mai 2016.

[slideshow_deploy id=’13837′]