Durere fără margini. Radu Sienerth va fi înhumat joi, în Cimitirul Central
Trupul neînsufleţit al lui Radu Sienerth, tânărul în vârstă de 22 de ani victimă a tragediei din Clubul Colectiv, se află depus la Biserica Sfântul Ilie, de lângă Hotel Petroşani, iar joi, la ora 13.00, acesta va fi condus pe ultimul drum şi înhumat în Cimitirul Central din Petroşani.
Radu Sienerth, fiul fostului director al Exploatării Miniere Livezeni, s-a stins, luni, pe un pat al Spitalului Floreasca. Leziunile extrem de grave suferite în urma incendiului din Clubul Colectiv, din data de 30 octombrie, i-au fost în cele din urmă fatale.
Timp de aproape cinci luni, familia, prietenii şi toţi cei care l-au cunoscut şi l-au apreciat pe Radu au sperat într-un miracol, au sperat că tinereţea îi va fi aliat în lupta pentru viaţă, însă, din păcate, acesta a ajuns, luni la prânz, la capăt de drum. Radu a fost ultima victimă de la Colectiv internată într-un spital din România, afecţiunile fiind prea grave pentru a putea fi transferat la o clinică din străinătate. Decesul tânărului a survenit la aproape 5 luni de la tragedia din Colectiv, fiind a 64-a persoană care a murit din cauza leziunilor grave provocate de incendiu.
În acea noapte cumplită de la sfârşitul lunii octombrie 2015, Radu Sienerth, student la ASE, se afla în Clubul Colectiv din Bucureşti împreună cu alţi doi prieteni. Doi dintre ei, aflaţi chiar lângă uşa de acces, au reuşit să iasă de urgenţă din încăperea cuprinsă de fum şi flăcări, însă al treilea a fost trântit la pământ şi suprins de flăcările ucigaşe. Radu a ajuns la Spitalul Floreasca, unde a fost operat de urgenţă, însă starea lui a continuat să fie extrem de gravă, chiar critică, dat fiind faptul că a suferit inclusiv arsuri ale căilor respiratorii. A suferit mai multe intervenții chirurgicale în tot acest timp, însă medicii au spus că era extrem de slăbit iar sistemul lui imunitar nu a mai făcut față. S-a stins lăsând în urmă doar suferinţă.
[slideshow_deploy id=’22083′]