22 martie – Ziua Mondială a Apei

 

Ziua Mondială a Apei se marchează anual la 22 martie. Este o zi în care sărbătorim apa și în care se atrage atenția, la nivel mondial, asupra populației care suferă din cauza lipsei apei.

terra_59720400

Pe 22 martie sărbătorim Ziua Mondială a Apei. Această zi a fost aleasă în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite asupra Mediului Înconjurator de la Rio de Janeiro din 1992.

Sărbatoarea este de o reală importanţă şi asta pentru că apa este una din resursele indispensabile pentru viaţă. De asemenea, această festivitate mondială este un bun prilej de a reaminti cât de periculoasă este absenţa sau poluarea apei.

Henri Coandă afirma  că „Secretul longevitatii e apa pe care o consumăm.”   Noi credem că, nu numai că apa este un secret al longevitatii, dar este motorul esenţial  al existenţei.

De câtiva ani, România se numară şi ea printre tările care sărbatoresc aceasta festivitate dându-şi seama cât este de importanta apa pentru consumatorii români.

Şi, raliindu-se la această importantă zi mondială, ApaServ organizează an de an manifestări speciale pentru marcarea ei. Anul acesta ApaServ Valea Jiului SA îşi uneşte eforturile cu cei de la Petroaqua, iar Ziua Intenranţională a Apei va fi sărbătorită al Staţia de Epurare a Apei de la Dănuţoniu.

[slideshow_deploy id=’27028′]