Zeci de arme confiscate în Valea Jiului
Locuitorii Văii Jiului rămân fără arme. Persoanele care au comis diferite fapte penale rămân fără arme. Pe rolul Judecătoriei Petroşani sunt înregistrate mai multe dosare în care se confiscă armele din dotare.
“Dispune luarea măsurii confiscării speciale cu privire la următoarele bunuri : – armă de vânătoare cu alice semiautomată, Marca Remington, seria A-317253M, cal. 12 – armă de tir cu glonţ marca UMC, seria M-1194, cal. 5,6 mm – un pistol de autoapărare cu gaze, marca ME Para, seria 0048138, cal. 9 mm, aparţinând (…), indisponibilizate şi depuse la camera de corpuri delicte a IPJ Hunedoara”, se arată într-una din soluţiile instanţei de la Petroşani.
Deoarece nu au respectat regulamentul privind portul armelor de foc, mai mulţi hunedoreni au fost lăsaţi fără armamentul din dotare.
“În anul 2015 au fost ridicate, în vederea confiscării, pentru comiterea unor infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor, 111 arme, dintre care 40 letale şi 71 neletale. Totodată, în vederea casării, au fost ridicate 64 arme. Pe parcursul anului 2015, au fost aplicate 34 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4001 lei”, arată reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara.
În tot acest timp, aproape 3000 de hunedoreni deţin arme de foc. Cele mai multe sunt arme letale, acestea fiind în număr de 2500. Vorbim în special de arme de vânătoare cu glonţ şi pistoale cu glonţ.
[slideshow_deploy id=’24093′]