Elevii de la ”Dimitrie Leonida”, voluntari pentru bunicii de la căminul din Lonea
În ultima perioadă, elevii și profesorii Colegiului Tehnic ”Dimitrie Leonida” Petroșani s-au implicat într-o serie de activități cu caracter umanitar.
Astfel, elevele de la profilul de Estetica și îngrijirea corpului omenesc au făcut o vizită de ”lucru” la Centrul de Îngrijire și Asistență Petrila (Azilul de bătrâni Lonea), instituţie aflată în cadrul DGASPC Hunedoara.
Persoanele în vârstă au beneficiat de un adevărat răsfăț din partea elevelor, acestea făcându-le manichiura, tunsoarea sau de ce nu, pensarea sprâncenelor. Pentru două ore, domnii și doamnele de la azil s-au simțit ca întrun salon de înfrumusețare profesional.
“Este lăudabilă acțiunea elevilor de la Leonida demonstrând cu această ocazie nu numai empatie față de persoanele în vârstă care locuiesc la azilul nostru, dar și măiestrie în mânuirea ustensilelor specifice domeniului de înfrumusețare”, a declarat Doru Codrea, directorul Centrului de Îngrijire și Asistență Petrila.
De asemenea, Camelia Paraschiv, directorul adjunct al Colegiului Tehnic ”Dimitrie Leonida” Petroșani a ținut să precizeze că se are în vedere încheierea de parteneriate și cu alte instituții sau ONG-uri de acest fel din Valea Jiului în care elevii și profesorii colegiului să realizeze diverse acțiuni de voluntariat.
[slideshow_deploy id=’19869′]