L-au „sfătuit” să renunţe la candidatură

Radu Mihai Roşca a fost sfătuit să renunţe la candidatura la funcţia de primar. S-a trezit că este abordat chiar şi de o persoană pe care o cunoaşte … tangenţial, dar a anunţat că nu va renunţa.

pizap.com14585789618801

Roşca este candidatul Partidului Naţional Democrat şi preşedintele acestei formaţiuni politice pentru Petroşani, iar cei care l-au sfătuit să renunţe la cursa electorală sunt doi reprezentanţi de seamă ai vieţii politice locale, unul de la PNL (fost PDL-ist de frunte) şi unul de la UNPR, după cum a dezvăluit chiar Radu Roşca. Dacă actualul liberal  este o cunoştinţă mai veche a omului de afaceri petroşenean, reprezentantul UNPR nu are nici în clin, nici în mânecă nimic cu acesta, aşa că a fost cu atât mai mare uimirea lui.  „Voi participa la alegeri, indiferent că voi câştiga sau nu voi câştiga. Când am decis acest lucru în interiorul PND am zic că vrem altceva, vrem o schimbare. Din păcate, mai sunt oameni care îi votează pe cei care dau o găleată. E dureros, dar asta este viaţa. Eu nu vreau să fac aşa ceva. Dacă rămân aceleaşi mentalităţi, este dureros”, a declarat Radu Mihai Roşca. El a subliniat că nu este de vânzare, indifferent de ce i se oferă sau nu.

Omul de afaceri Radu Mihai Roşca, preşedinte al Organizaţiei Petroşani şi prim vicepreşedinte al organizaţiei judeţene Hunedoara, este candidatul Partidului Naţional Democrat pentru funcţia de primar al Petroşaniului.

În vârstă de 45 de ani, Radu Mihai Roşca a dezvoltat afaceri în domeniul tâmplăriei PVC, dar şi a divertismenului, fiind patronul Clubului Revival din Petroşani. Roşca este cunoscut drept un aprig contestatar al primarului în exerciţiu, Tiberiu Iacob – Ridzi, cu care se va duela direct pentru alegerile din data de 5 din iunie.

[slideshow_deploy id=’27126′]