Locuințe noi pentru 150 de familii, la Vulcan

Nu mai puțin de 150 de familii din municipiul Vulcan vor putea să aibă parte, încă din acest an, de locuințe, după ce Primăria municipiului Vulcan a început efectiv lucrările de refuncționalizare a complexului de clădiri de la fosta garnizoană militară Dincă, prin transformarea acestora în apartamente și garsoniere sociale.

dinca1

Proiectul este finanțat din fonduri atrase de Primăria municipiului Vulcan de la Ministerul Dezvoltării egionale și Administrației Locale.

dinca2

Potrivit primarului municipiului Vulcan, ing. Gheorghe Ile, în cadrul acestui nou proiect de investiții derulat la Vulcan cele 3 imobile ale fostei unități militare (C1, C2 și C3) vor fi transformate în locuințe sociale.

dinca4

Acest contract a fost semnat încă din luna iulie a a nului 2014, iar în septembrie 2015 au fost lansate licitațiile pentru proiectarea și, mai apoi, execuția lucrărilor, iar la finalul anului 2015, Primăria Vulcan semnat contractul de finanțare pentru primul corp de clădire.

dinca5

[slideshow_deploy id=’20328′]