Reprezentaţiile la Teatrul „I.D. Sîrbu”, reluate doar în 9 aprilie
Decorul măreţ al piesei „Nastasia” suspendă toate reprezentaţiile de la Teatrul „I.D. Sîrbu” până în data de 9 aprilie.
Victor Ioan Frunză, unul dintre cei mai apreciaţi regizori la nivel naţional, a dat peste cap toate planurile făcute anterior de reprezentanţii instituţiei de artă din Petroşani.
Piesa de teatru pe care acesta o pune în scenă este dublată, dincolo de jocul actoricesc, de o scenografie grandioasă. Decorul, care umple scena, are nevoie de timp pentru a fi montat,aşa că şi demontarea lui ar fi laborioasă. În plus, spun sursele noastre, reputatul regizor ţine la acurateţea repetiţiilor în regim de spectacol, pe scenă în acelaşi decor propus de scenograful Adriana Grand. Piesa poate fi mult mai bine „vizualizată” în ansamblul ei, ca un tot unitar, atâta timp cât şi decorul este „prezent” pe aceeaşi scenă cu actorii, care , de altfel, se pot acomoda mult mai bine şi mult mai uşor cu atmosfera spectacolului. O practică des întâlnită la marile instituţii teatrale din ţară, dar cu care Teatrul „I.D. Sîrbu” din Petroşani nu s-a mai confruntat de ani de zile, după cum spun aceleaşi surse, aici încetăţenindu-se ideea unui spectacol în fiecare week-end, în timpul stagiunii.
La Petroşani, duminică a avut loc ultima reprezentaţie înainte de marea premieră a spectacolului „Nastasia”. Sâmbătă s-a jucat „Dragostele unui fante”, iar duminică, 20 martie 2016, de la ora 12:00 cei mici au putut urmări spectacolul „Scufița Roșie”.
Anunţul suspendării spectacolelor a fost făcut chiar de reprezentanţii Teatrului Dramatic „I. D. Sîrbu” din Petroşani, pe pagina lor oficială de pe o reţea de socializare: „Se „coace” o altă premieră! „Nastasia”, regia Victor Ioan Frunză, scenografia Adriana Grand. Întrucât toată atenția, concentrarea, timpul și spațiul (la propriu!) sunt dedicate acestui spectacol, până la data premierei (9 aprilie) pe scena teatrului de la Petroșani nu va mai avea loc nicio reprezentație”, au anunţat oficialii insttuţiei.
Sursa foto : Facebook
[slideshow_deploy id=’22083′]