Liber la zbor cu parapanta
Peste circa o săptămână de zile, în Stațiunea Parâng, are loc un festival unic în țara noastră la care sunt invitați atât turiștii cât și iubitorii zborului cu parapanta.
Masivul Parâng, imediat după ce se arată primele semne ale primăverii, este gazda iubitorilor zborului cu parapanta, iar temnerarii își dau întâlnire la una dintre cele mai ciudate competiții. Scopul este același în fiecare an, de a stârni admirația turiștilor dar mai ales de a-i bine dispune. Pentru că zăpada a fost puțină și turiștii au cam lipsit, în acest an vin și cabanierii cu oferte atractive, cu prețuri reduse la cazare și cadouri pentru ”zburători” ori suporterii lor. ”Festivalul Aerociudaților, carnaval cu tradiție din Parâng, inițiat de un părinte al parapantismului pentru distracția și aducerea aproape a înaripaților nerăbdători să înceapă noul sezon de zbor – ediția 2016 va avea loc din nou, în Parâng, în data de 1 – 3 aprilie. (…) Carnavalul în zbor sau terestru și jocurile de cabană vor ține atmosfera la înălțime, iar party-ul va fi ca de obicei, punctul forte al întâlnirii. Totul este posibil pentru că parapantiștii sunt oameni deschiși, faini și fac parte dintr-o mare familie a Aerociudaților”, spun organizatorii evenimentului.
Aerociudații vor deschide odată cu primul zbor și sezonul de parapantă, însă carnavalul nu se va rezuma doar la zbor, ci va antrena și turiștii care se tem de înâlțime și vin în număr mare pentru a urmări spectacolul de pe cer. Porci zburători, Moş Crăciun ori vrăjitoare zboară cu parapanta pe deasupra Parângului, în versiunea românească a Coupe Icare St Hilaire din Franţa, o competiţie fără miză sau mai bine spus cu un singur obiectiv, acela de a stârni uimire şi hohote de râs miilor de turişti aflaţi în staţiunile montane unde aceasta se derulează. Aşadar, sute de iubitori ai parapantei încearcă sa realizeze acrobaţii în aer costumaţi care mai de care mai ciudat. Concurenţii se vor lansa în aer cu parapantele de pe platoul de la cota 1.550 de metri din zona Parângului Mic, acolo fiind, după cum au explică organizatorii, curentul cel mai potrivit pentru lansarea parapantei şi vor ateriza la baza Parângului.
[slideshow_deploy id=’22083′]