Programul SRL-D 2016: În ce condiţii vei putea obţine 10.000 de euro de la stat

Antreprenorii debutanţi în afaceri vor putea primi în 2016 credite nerambursabile de până la 10.000 de euro, potrivit unui proiect de act normativ publicat recent de către Departamentul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism. Din acest articol puteţi afla ce condiţii vor trebui îndeplinite pentru a beneficia de facilităţile din cadrul programului destinat debutanţilor în afaceri.

Procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis din cadrul  Programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri (cunoscut mai bine ca „Programul SRL-D”) a fost publicată duminică pe site-ulDepartamentului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turismului.

Potrivit documentului lansat în dezbatere publică, prin intermediul Programului SRL-D, întreprinzătorii debutanţi în afaceri vor putea obţine în 2016 finanţare nerambursabilă,pentru planurile de afaceri, de maximum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, însă de cel mult 45.245 de lei pentru fiecare beneficiar (aproximativ 10.000 de euro). În acelaşi timp, va fi necesară o contribuţie proprie sau un credit bancar de minimum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile.

Notă: Bugetul total alocat programului în 2016 este de 22,7 milioane lei, iar autorităţile estimează că de sprijinul nerambursabil vor beneficia cel puţin 501 persoane care desfăşoară pentru prima dată activitate economică. Cererile pentru acordarea banilor vor trebui înregistrate pe site-ul https://www.aippimm.ro/, dar data de la care persoanele interesate vor putea depunere cererile de finanţare nu a fost încă stabilită.

Cine va putea aplica?

Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri se adresează tuturor celor care desfăşoară pentru prima dată activitate economică, prin intermediul unei societăţi cu răspundere limitată debutantă (SRL-D). Astfel, aceştia vor putea depune proiecte pentru a primi un credit nerambursabil de până la 10.000 de euro din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care se face dovada surselor de cofinanţare.

Proiectul de act normativ publicat duminică include şi condiţiile de participare în cadrul programului de accesare a creditelor nerambursabile de până la 10.000 de euro. Astfel, antreprenorii care vor să obţină un credit prin intermediul acestui program guvernamental vor trebui să:

  • aibă capacitate juridică deplină de exerciţiu;
  • anterior datei înmatriculării societăţii în registrul comerţului să nu mai fi deţinut calitatea de acţionar sau asociat al unei întreprinderi constituite în Spaţiul Economic European;
  • înfiinţeze pentru prima dată o societate cu răspundere limitată în condiţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale;
  • declare pe propria răspundere, sub sancţiunea legii penale pentru declaraţii mincinoase, că îndeplinesc condiţiile prevăzute, declaraţia urmând să fie depusă la Registrul Comertului odată cu cererea de înmatriculare a societăţii;
  • nu mai fi beneficiat de finanţare în cadrul acestui Program.

În acelaşi timp, proiectul de act normativ prevede şi o serie de obligaţii referitoare la statutul microîntreprinderii pentru care se va acorda creditul:

  • este societate comercială cu răspundere limitată-debutantă (SRL-D), care funcţionează pe durată nedeterminată, în condiţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale;
  • se încadrează în categoria microîntreprinderilor în condiţiile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii;
  • este înfiinţată de un întreprinzător debutant, ca asociat unic, sau de cel mult cinci întreprinzători debutanţi asociaţi – condiţiile pentru întreprinzătorul debutant trebuie îndeplinite de fiecare dintre asociaţi;
  • este administrată de asociatul unic sau de unul sau mai mulţi administratori dintre asociaţi;
  • are în obiectul de activitate cel mult cinci grupe de activitate prevăzute de clasificarea activităţilor din economia naţională în vigoare (CAEN Rev 2).
    • nu au depăşit plafonul de minimis de 200.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare pentru o întreprindere unică;
    • nu au datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale, atât pentru sediul social, cât şi pentru toate punctele de lucru. Solicitanţii care au datorii eşalonate nu sunt eligibili pentru a accesa Programul;
    • nu se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită,  închidere operaţională, insolvenţă, faliment sau suspendare temporară a activităţii;
    • nu au fost subiectul unei decizii a Comisiei Europene/OTIMMC de recuperare a unui ajutor de stat/ajutor de minimis sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa integral recuperată;
    • au transmis formularul de raportare tehnică în termenul prevăzut de procedurile de implementare a programelor naţionale de care au beneficiat în ultimii trei ani (doar pentru aplicanţii care au beneficiat de finanţare în cadrul programelor naţionale în ultimii trei ani);
    • au transmis cerere de renunţare parţială/totală la finanţare în termenul prevăzut de procedurile de implementare a programelor naţionale în cadrul cărora au semnat contract de finanţare în ultimii trei ani (doar pentru aplicanţii care au semnat contract de finanţare în cadrul programelor naţionale în ultimii trei ani şi au renunţat parţial sau total la finanţare).

    În afara obligaţiilor amintite anterior, microîntreprinderea aparţinând întreprinzătorului debutant în afaceri va avea şi următoarele obligaţii specifice:

    • să notifice în scris, cu privire la înfiinţare, Oficiul Teritorial pentru IMM şi Cooperaţie (OTIMMC) în a cărui rază de competenţă îşi are sediul, în termen de cel mult 30 zilelucrătoare de la înregistrare, în vederea luării în evidenţă;
      • să angajeze cu contract de muncă pe durată nedeterminată, cu normă întreagă, şi să menţină în activitate cel puţin doi salariaţi de la momentul obţinerii facilităţilor prevăzute, până la pierderea calităţii de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant în afaceri;
      • să reinvestească, anual, cel puţin 50% din profitul realizat în anul fiscal precedent;
      • să depună la OTIMMC în a cărui rază de competenţă îşi are sediul, situaţiile financiaresemestriale şi anuale, cu dovada înregistrării acestora la autorităţile competente, precum şi un raport semestrial de progres, pe o perioadă de trei ani, începând cu anul în care s-a obţinut ajutorul nerambursabil.
    • În ce domenii nu pot activa firmele debutante?

      Legislaţia în vigoare stabileşte o serie de limitări atunci când vine vorba de grupele de activitate ce pot fi incluse ca obiect de activitate al unei societăţi debutante. Astfel, NU se vor putea obţine bani pentru:

      • intermedieri financiare şi asigurări;
      • tranzacţii imobiliare;
      • activităţi de jocuri de noroc şi pariuri;
      • producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope (de exemplu: fabricarea explozivilor, fabricarea produselor din tutun sau comerţul cu amănuntul al bauturilor);
      • activităţi de pescuit şi acvacultură;
      • activităţi legate de producţia primară a produselor agricole;
      • activităţi legate de export către state terţe sau state membre, şi anume, ajutoarele legate direct de cantităţile exportate, de înfiinţarea şi funcţionarea unei reţele de distribuţie sau pentru alte cheltuieli curente legate de activitatea de export;
      • ajutoare condiţionate de utilizarea preferenţială a produselor naţionale faţă de produsele importate;
      • ajutoare destinate agenţilor economici care activează în sectorul carbonifer;
      • ajutoare pentru achiziţionarea vehiculelor de transport rutier de marfă acordate agenţilor economici care au ca obiect de activitate prestarea de servicii de transport rutier de marfă în contul terţilor sau contra cost.
    • Înscrierile se vor face online

      Conform propunerii de act normativ, înscrierea proiectelor în acest program se va faceexclusiv online, pe site-ul www.aippimm.ro, pe bază de username şi parolă. După crearea contului de înscriere, aplicaţia va trimite automat pe adresa de e-mail a solicitantului un mesaj şi un link de confirmare. După confirmare, aplicaţia de înregistrare a planului de afaceri va deveni activă pentru completarea online a planului de afaceri şi încărcarea în aplicaţie a documentelor solicitate

      În vederea înscrierii în cadrul Programului, operatorul economic va completa şi transmite online planul de afaceri începând cu ora 10.00 a primei zile de înscriere, timp de 15 zile calendaristice de la demararea înscrierii în Program, până la ora 20.00 a ultimei zile de înscriere, cu posibilitatea de prelungire a termenului până la epuizarea bugetului„, se precizează în documentul citat.

      Aplicanţii vor încărca online următoarele documente:

      • certificat de înmatriculare SRL-D;
      • copie B.I/C.I;
      • cerere tip de acord de principiu pentru finanţare;
      • situaţiile financiare ale solicitantului;
      • certificat constatator şi informaţii extinse, inclusiv on-line, emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul societatea, în care să se menţioneze acţionarii, reprezentanţii legali ai societăţii, punctele de lucru, domeniile de activitate precum şi activităţile autorizate ale societăţii;
      • declaraţie cu privire la ajutoarele de stat şi de minimis primite;
      • declaraţie pe propria răspundere că societatea nu are datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale, atât pentru sediul social, cât şi pentru toate punctele de lucru;
      • documentul care să ateste că asociatul /administratorul a urmat/urmează un curs de antreprenoriat; (Se acceptă cursuri de antreprenoriat organizate de către un organism autorizat recunoscut de educaţie antreprenorială);
      • documentul care să ateste că Asociatul/administratorul SRL-D a avut calitatea de şomer sau absolvent în anul precedent şi/sau anul curent înregistrării SRL-D la Registrul Comerţului. Se vor lua în considerare doar absolvenţii de învăţământ secundar sau terţiar, precum şi şomerii înregistraţi la ANOFM.

      Tipurile de ajutor financiar şi alte facilităţi acordate

      Potrivit documentului publicat duminică, prin Programul SRL-D se va finanţa implementarea planurilor de Afaceri, în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute la evaluarea planurilor de afaceri (punctajul minim acceptat va fi de 60 puncte din totalul celor 100 posibile), în următoarele condiţii:

      • alocaţie Financiară Nerambursabilă – maximum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, dar nu mai mult de 45.245 lei/beneficiar;
      • contribuţie proprie sau credit bancar – minimum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului.

      Obiectul finanţării va trebui să se încadreze în una sau mai multe dintre următoarele categorii eligibile:

      1. Investiţiile în active corporale referitoare la:

      • terenuri pentru realizarea de construcţii/amenajare efectuate în cadrul proiectului, destinate activităţii pentru care s-a solicitat finanţarea;
      • construcţii pentru desfăşurarea activităţii pentru care s-a solicitat finanţarea;
      • achiziţionarea de spaţii destinate realizării activităţii pentru care s-a solicitat finanţare (spaţii de birouri, producţie, depozitare etc);
      • achiziţionarea de mobilier pentru dotarea spaţiilor amenajate destinate activităţii pentru care s-a solicitat finanţarea;
      • echipamente tehnologice, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare, tehnică de calcul etc;
      • achiziţionarea de autoutilitare din categoria N1, N2, N3, cu excepţia vehiculelor de teren simbol G.

      2. Investiţiile în active necorporale referitoare la: brevete de invenţie, design industrial, mărci de produse şi servicii (francize, etichetare ecologică, licenţe si software etc.), realizare site (maximum 10.000 lei).

      3. Alte costuri de operare referitoare la:

      • costuri curente: materii prime, mărfuri, materiale consumabile, materiale auxiliare;
      • costuri de personal: salarii, costuri asigurări sociale;
      • costuri de training şi formare personal;
      • servicii externe: contabilitate, consultanţă fiscală, consultanţă juridică, consultanţă în management, consultanţă IT, consultanţă PR, consultanţă pentru întocmirea planului de afaceri (aceasta fiind singura cheltuială care se poate realiza înainte de semnarea contractului de finanţare), costuri legate de încălzire, gaz, electricitate, curăţenie, reparaţii, asigurare, apă/canal, gunoi, costuri legate de procesul de vânzare, costuri administrative, chirii pentru spaţii de birouri,  producţie, de desfăşurare activităţi comerciale şi prestări servicii, depozitare etc.

      Pentru a fi incluse in investiţia eligibilă, activele corporale şi necorporale vor trebui să îndeplinească următoarele condiţii:

      • să rămână în proprietatea microîntreprinderii SRL-D care a beneficiat de ajutor de minimis minimum trei ani;
      • să fie considerate active (mijloace fixe) sau obiecte de inventar;
      • să fie achiziţionate în conditii de piaţă, respectiv să fie întocmit un dosar de achiziţie;
      • să fie incluse în categoria activelor proprii ale microintreprinderii SRL-D, să rămână în locaţia acesteia pentru cel puţin trei ani.

      Important! Solicitanţii vor putea beneficia de finanţarea nerambursabilă obţinută în cadrul Programului SRL-D o singură dată. Nu se va acorda ajutor financiar pentru societăţile ai căror asociaţi/administratori au calitatea de asociaţi/acţionari/administratori în cadrul altor societăţi beneficiare de alocaţie financiară nerambursabilă la oricare dintre Programele derulate de structura guvernamentală din domeniul sprijinirii înfiinţării şi dezvoltării IMM, informeaza avocatnet.ro.

       

[slideshow_deploy id=’17217′]