Începe procesul pentru Gara din Petroşani

 

La Judecătoria Timişoara începe procesul pentru starea în care se află Staţia CFR Petroşani, acţiune formulată de consilierul local Viorel Pascu.

Cererea de chemare în judecată a fost formulată în luna octombrie, iar rpimul termen de juecată în acest dosara  fost stabilit pentru data de 13 aprilie. În acest dosar, Viorel Pascu  a chemat în judecată  Compania Naţionala de Căi Ferate CFR SA- Sucursala Regionala CF Timişoara. De precizat, însă, că CFR a avut termen  pentru a  depune întâmpinare, ceea ce s-a şi întâmplat, în timp ce Pascu a formulat răspuns la întâmpunare, în care subliniază că acţionează în nume propriu, nu al Consiliului Local sau al administraţiei publice locale. Alesul local de la Petroşani a solicitat instanţei admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulat şi respingerea excepţiei invocată de CFR.

De precizat că Viorel Pascu a dat în judecată Compania Naţională CFR, prin Regionala CFR Timişoara, de care aparţine administrativ Staţia CF Călători Petroşani, după ce a înaintat mai multe petiţii organelor în drept şi cu precădere celor care trebuie să ia măsuri, adică Regionala CFR Timişoara. Răspunsurile primite, însă, spune acesta, sunt cel mult „neserioase”, aşa că acesta a decis să ceară instanţei de judecată să impună mai marilor de la CFR să ia măsuri.

„După multe petiţii la care am primit răspunsuri neserioase sau nu am primit răspunsuri, am decis să acţionez în instanţă Compania Naţională CFR, respectiv Regionala CFR Timişoara, pentru situaţia din Staţia CF Călători Petroşani şi faţă de modul cum este tratată comunitatea Văii Jiului. Poarta de intrare în Valea Jiului nu poate rămâne aşa. Nu cerem decât: respectarea normelor de igienă, sănătate publică şi securitate în această gară”, a motivat consilierul local de la Petroşani. Practic, acesta a solicitat magistraţilor ca, prin hotărâre judecătoreasca, în termen de 3 luni de la pronunţarea hotărârii judecătoreşti CFR „să fie obligată să asigure la Staţia CF Călători Petroşani şi Halta Lunca Jiului, un Program detaliat şi etapizat de lucrări, cu termene şi recepţii, care să asigure:

La Staţia CF Călători Petroşani:

Toalete pentru femei, bărbaţi şi persoane cu dizabilităţi, care să corespundă standardelor de igienă (actualmente sunt 2 toalete ecologice degradate, nefolosibile);

Apă potabilă într-o locaţie adăpostită ( pentru a putea fi folosită şi în anotimpul rece ) şi cu marcaje indicatoare;

Peroane încadrate la standardele de utilitate publică în securitate ( înălţimea între peron şi scara vagonului să fie până la 0,2 m, conform Ordinului nr. 443/2008 privind aprobarea Normelor de igienă pentru transporturile de persoane, emis de Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Transporturilor ), iar pavimentul gării, adus la un nivel de utilitate care să permită circulaţia pietonală în securitate;

Iluminat pe peroane până la punctele maxime de oprire a vagoanelor de tren;  Sala de aşteptare să asigure un microclimat corespunzător, dotată cu ventilaţie şi iluminat şi să fie deschisă 24 ore din 24 (cu excepţia perioadei pentru curăţenie);

Dotarea peroanelor cu copertină şi scaune;

Iluminat corespunzător accesului pe scările pasarelei şi pe pasarelă;

Înlocuirea staţiei de amplificare pentru informarea călătorilor cu o staţie corespunzătoare la care să se prezinte mesajele în limba engleză şi totodată, să poată fi înţelese de călători;

Igienizarea zonei insalubre de lângă Staţia CF, care este un focar de infecţie (curăţată şi închisă accesului liber).

La Halta Lunca Jiului – Refacere peron la înălţimea de securitate a călătorului care urcă sau coboară în Haltă ( acum este o înălţime de peste 0,5 m de la peron la scara vagonului);. Balustrade de susţinere pentru accesul de la peron la stradă şi invers; . Toaletă publică corespunzătoare normelor de igienă şi sănătate publică;. Peronul haltei să fie dotat cu copertină de protecţie a călătorilor împotriva intemperiilor şi cu scaune”.

Viorel Pascu şi-a motivat acţiunea prin faptul că Staţia CF Călători Petroşani este „poarta” de intrare în Valea Jiului, o comunitate de 130000 de locuitori, iar problemele în această staţie nu sunt noi, însă nu s-a luat nicio măsură, iar Gara a ajuns o ruină, în care nici măcar staţia de aşteptare nu a fost încălzită până de curând.

Prin 2013 ministeriabilii dădeau speranţe celor din administraţia locală că situaţia gării va fi rezolvată. Ulterior, au anunţat că nu sunt bani, iar mai apoi peste proiect s-a aşternut tăcearea mormântală. O intenție de reabilitare a gării a existat în trecut, dar nu s-a finalizat. A fost făcută o infuzie serioasă de bani în dotarea clădirii aflate în ruină cu geamuri și uși de tip termopan, dar mai apoi nu s-au mai găsit fonduri și pentru finalizarea investiției.În cele din urmă, CFR Călători a decis să renunțe la a mai funcționa în clădirea fostei stații, care a fost încuiată.

 

[slideshow_deploy id=’30675′]