FOTO/ A lăsat pasagerul încarcerat şi a fugit de la locul accidentului
Persoană încarcerată, şofer care a părăsit locul accidentului şi o maşină răsturnată. Este tabloul unui accident rutier care a avut loc în această seară pe strada Independenţei, chiar în faţa şcolii generale numărul 6 din Petroşani. Conducătorul unui autoturism de teren a pierdut controlul volanului din cauza vitezei, a lovit un pom, s-a răsturnat cu maşina, iar apoi a părăsit locul accidentului fără a-I păsa că în autoturism se afla o tânără de aproximativ 22 de ani.
„Am fost anunţaţi prin sistemul integrat că s-a produs un accident rutier, ne-am deplasat la faţa locului cu o autospecială, am găsit o maşină răsturnată pe plafonieră, înăuntru era o victimă de sex feminin. S-au întreprins manevrele de descarcerare, iar persoana a fost extrasă din maşină şi predată ambulanţei. Se afla pe bancheta din spate. Victima era puţin confuză cu o plagă la cap”, a declarat plutonierul adjutant Florin Burlea.
Poliţiştii fac cercetări pentru a a-l identifica pe conducătorul auto şi pentru a stabili circumstanţele în care s-a petrecut incidentul
“Am avut un accident cu o victimă, în urma răsturnării autoturismului şi efectuăm cercetări pentru identificarea ocupanţilor autovehiculului, cât şi a conducătorului auto. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi părăsirea de la locul accidentului”, a declarat Iulian Toader, agent şef principal Poliţia Rutieră Petroşani.
Şoferul fugar va fi cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi pentru fugă de la locul accidentului. Acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la cinci ani.
[slideshow_deploy id=’20328′]