În limba română, categoria antonimelor formate cu prefixele a- şi i- este foarte bogată: normal – anormal, simetric – asimetric, tipic – atipic, sexuat – asexuat, sincron – asincron, legal – ilegal, remediabil – iremediabil, respirabil – irespirabil, responsabil – iresponsabil etc.

În cazul cuvântului moral, derivarea cu prefixele a- şi i- conduce la obţinerea a două cuvinte – amoral şi imoral (după modelul cuvintelor franţuzeşti, immoral şi amoral) – ambele corecte, dar cu sensuri diferite. Imoral este antonimul lui moral şi înseamnă: care este contrar moralei, care calcă principiile ei, care nu are niciun principiu moral (DEX). Amoral are sensul: care nu are noțiunea moralității, indiferent față de morală.

Este importantă cunoaşterea diferenţei dintre cele două cuvinte – amoral şi imoral – pentru a le utiliza corect, în contextele potrivite, cu atât mai mult cu cât mulţi vorbitori de limba română le consideră, în mod greşit, ca fiind sinonime.

Se va spune corect, de exemplu: Este imoral ca un politician să profite de poziţia sa în viaţa publică, în detrimentul intereselor poporului/În filosofia şi religia budistă, contextul în care sunt înţelese noţiunile de bine şi rău este amoral, pentru că natura, considerăei, este amorală (indiferentă faţă de morală) etc.

[slideshow_deploy id=’24093′]

destepti.ro