Haos la Complexul Energetic Hunedoara
Eficientizare, restructurare, haos. Cam aşa se prezintă situaţia de la Complexul Energetic Hunedoara. Societatea intrată în insolvenţă ba întocmeşte planuri de restructurare, ba de eficientizare. Cert este că din data de 7 ianuarie şi până acum nu s-a făcut prea mare lucru. Au fost trimişi angajaţii în concediu de aşteptare şi a fost denunţat contractul colectiv de muncă. La nivel ministerial s-a realizat analiza situatiilor economico-financiare ale societatilor din subordine aflate in difcultate, iar Complexul Energetic Hunedoara nu face excepţie.
“A fost întocmit Programul de eficientizare a societăţii, care este în curs de implementare”, se arată într-un raport al Ministerului Energiei.
În tot acest timp, administratorul judiciar al CEH vorbeşte de plan de restructurare.
“CEH-S.A. trebuie sa implementeze un amplu program de restructurare si reorganizare care presupune reorganizarea activitatii societatii prin elaborarea si aplicarea unor norme de structura unitare pentru activitatea de energie si activitatea de minerit, care va avea ca efect redimensionarea numarului de posturi astfel încât sa se asigure functionarea în conditii optime si de siguranta”, arată administratorul judiciar.
Una din condiţiile esenţiale este ca societatea să nu intre în faliment până la aprobarea planului de restructurare.
[slideshow_deploy id=’17636′]