Caută investitor care să exploateze cărbunele

Statul român pune la bătaie zăcămintele de huilă din Valea Jiului. Astfel, se caută investitori interesaţi care să facă prospecţiuni în Valea Jiului în vederea redeschiderii unor unităţi miniere.

anina-660x330

Un kilometru pătrat din zona Balomir-Uricani este pus la dispoziţia investitorilor care vor să afle cât zăcământ de cărbune este în zonă. Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a aprobat lista perimetrelor pentru concesionarea de activităţi de explorare prin concursul public de ofertă, iar în Valea Jiului un perimetru de un kilometru pătrat în zona Balomir – Uricani este valabil pentru procedura de explorare.

Potrivit celor de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale în cadrul rundei 91 pentru perimetrul Balomir – Uricani nu există nicio ofertă câştigătoare”.

Oricine doreşte poate face prospecţiuni pentru a afla ce cantitate de cărbune există în zona concesionată, dar şi calitatea acestuia. Astfel, dacă se constată că resursele minerale corespund din punct de vedere calitativ şi cantitativ, pot începe procedurile de exploatare.

“Pe baza licenţei de explorare pot fi executate studii şi lucrări specifice necesare identificării zăcămintelor de resurse/rezerve minerale, evaluării din punct de vedere cantitativ şi calitativ a acestora şi pentru determinarea condiţiilor tehnice şi economice de valorificare. Scopul lucrărilor de exporare este de a fundamenta decizia cu privire la oportunitatea valorificării zăcământului, de a furniza datele necesare proiectării şi executării lucrărilor de deschidere, pregătire şi exploatare, cu menţinerea unui grad de asigurare cu resurse/rezerve minerale corespunzător exploatării”, se arată în răspunsul ANRM.

[slideshow_deploy id=’27028′]



(Următoarea știre) »