Au început asfaltările în Colonia Petroșaniului
Un om, o vorbă ! Așa s-ar traduce în doar câteva cuvinte atitudinea primarului municipiului Petroșani față de cetățenii din cartierul Colonie.
Considerat până de curând un cartier ”uitat” de edili, Colonia Petroșaniului a avut parte, în ultimii ani de necesare lucrări de alimentară cu apă și canalizare. Odată ce lucrările de acest tip au fost finalizate, pe agenda primarului municipiului Petroșani, reabilitarea străzilor din cartierul Colonie a devenit una din prioritățile anului 2016. Iar lucrările de acest tip au demarat chiar ieri.
”Așa cum am precizat asfaltarea în Colonie este pe agenda de lucru a acestor zile. Astăzi am demarat lucrările de reabilitare și asfaltare în acest program finanțat în totalitate din fonduri locale, în care sunt cuprinse 6 străzi”, spune primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Primele lucrări de reabilitare a infrastructurii rutiere și pietonale din Colonie se execută pe străzile Împăratul Traian și Egalității. ”Vom continua într-un ritm susținut cu celelalte 4, urmând ca după încheierea acestora să fie efectuate și alte lucrări de reparații pe celelalte străzi din această zonă a municipiului”, dă asigurări primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
[slideshow_deploy id=’19869′]